Percheziţii la persoane suspectate că făceau intervenţii chirurgicale ilegale pentru modificarea aspectului animalelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă

Poliţiştii şi procurorii din Sălaj cercetează mai multe persoane care sunt suspectate că făceau intervenţii chirurgicale ilegale pentru modificarea aspectului unor animale. Au fost făcute şapte percheziţii, în mai multe locaţii deţinute de persoanele vizate.

„La data de 6 aprilie a.c., poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, au pus în executare 7 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Sălaj”, a transmis, joi, Poliţia Română.  

Sursa citată precizează că percheziţiile au fost efectuate la 7 locaţii, folosite de 3 persoane, bănuite de săvârşirea infracţiunii de efectuarea intervenţiilor chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor. 

„La activităţi, au participat poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Zalău, cei ai Serviciului Criminalistic şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Sălaj. Acţiunea a beneficiat de sprijinul specialiştilor din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sălaj”, au mai transmis poliţiştii.  

Cercetările sunt continuate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsuri legale prin unitatea de parchet competentă. 

Mai multe pentru tine:
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online