Multipla campioană mondială şi olimpică Gabi Szabo revine la Zalău. Ea va da startul competiţiilor organizate de Ziua Sportului TenarisSilcotub

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atleta Gabriela Szabo va fi prezentă, luna viitoare, la Zalău, pentru a-i încuraja pe zălăuani şi nu numai să se implice în competiţiile organizate speciale pentru ei de TenarisSilcotub, de Ziua Sportului.

Evenimentul este organizat pentru al treilea an consecutiv şi va avea loc pe 18 mai, în Piaţa 1 Decembrie 1918. Participanţii vor putea concura la unul dintre cele două crosuri, de 3 km sau 10 km, precum şi la diverse activităţi sportive: fotbal, baschet, volei şi alte competiţii pentru familii.

Potrivit organizatorilor, cei care doresc să participe la competiţia de 10 km, se pot înscrie online pe www.ziuasportuluitenaris.ro, până pe 16 mai 2013, sau în ziua evenimentului, între orele 8:00 şi 9:30, la corturile special amenajate în Piaţa 1 Decembrie 1918. La crosul de 3 km înscrierea se va putea face exclusiv  în dimineaţa competiţiei, între orele 8:00-11:30. Înscrierea la crosuri se face separat pentru femei şi bărbaţi, la următoarele categorii de vârstă: 14-18 ani, 19-34 ani, 35-45 de ani, 46-65 ani şi peste 66 de ani. Alături de ceilalţi participanţi vor concura şi angajaţii TenarisSilcotub, care, la crosul de 10 km, vor avea un clasament special dedicat lor.

Special pentru cei care doresc să se relaxeze prin beneficiile sportului, organizatorii pregătesc zone speciale în care prietenii pot petrece un timp frumos împreună practicând diverse jocuri de echipă: fotbal, baschet, volei, dar şi alte competiţii pentru familie, care să le ofere prilejul părinţilor să se distreze împreună cu copiii lor.


Premiile puse în joc


Pentru fiecare competiţie în parte, organizatorii au pregătit premii atractive destinate celor clasati pe podium: vouchere Decathlon cu valoare între 500 de lei şi 250 de lei, tablete smart,  smartphones, dispozitive GPS. Pe parcursul zilei se va organiza, de asemenea, o tombolă, care le va oferi tuturor alergătorilor şansa să câştige prin tragere la sorţi diverse premii: 2 biciclete, 5 aparate de fitness pentru picioare şi 5 aparate fitness.

Alergătorii vor fi încurajaţi la linia de start de către ambasadorii sportivi ai acestei ediţii: campioana mondială şi olimpică la atletism, Gabriela Szabo, şi campioana mondială la fitness, Diana Oprea.


Pentru ca alergătorii să fie în cea mai bună formă, înainte de starturile celor două competiţii Diana Oprea va coordona o sesiune energică de încălzire. Atmosfera va fi animată de Cabral şi Carmen Bruma, prezentatorii evenimentului.


Antrenament pentru Ziua Sportului


Special pentru elevii şi liceenii care doresc să se antreneze pentru Ziua Sportului, TenarisSilcotub a pregătit un program de antrenament care se va desfăşura în şcolile şi liceele din Zalău. În cadrul acestor sesiuni, ei vor învăţa tehnici de încălzire şi antrenament şi vor face primii paşi spre podium. Programul de antrenament se va desfăşura în perioada 01 aprilie - 10 mai şi va fi susţinut de către un profesor de educaţie fizică special ales pentru acest program. La antrenament se poate înscrie orice şcoală din Zalău. Pentru a fi încurajaţi să participe, elevii înscrişi în program vor putea câştiga un iPod Nano sau unul din cele 10 vouchere Decathlon în valoare de 150 de lei. De asemenea, şcoala cu cea mai bună participare va fi premiată cu două vouchere Decathlon.


 Ziua Sportului TenarisSilcotub este organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Zalău, Consiliul Judeţean Sălaj, Federaţia Română de Atletism, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sălaj şi Poliţia Municipiului Zalău – Biroul Rutier.


Anul trecut, la cele două crosuri s-au înscris peste 1.000 de participanţi de pe patru continente. Prezenţa concurenţilor din Africa, America de Sus şi Asia a fost asigurată de Tenaris, care şi-a invitat la eveniment angajaţi din toată lumea. Concurenţii au fost încurajaţi, de pe margine, de cunoscutul baschetbalist Ghiţă Mureşan şi de gimnastul Marius Urzică. În urmă cu doi ani, la prima ediţie, evenimentul a fost animat de Gabi Szabo.
 

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele