Medicul de familie care a scris sute de reţete false şi-a recunoscut degeaba fapta. Judecătorii au respins acordul de recunoaştere a vinovăţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicul de familie din Zalău cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj pentru că, în urma denunţului unui pacient, s-a aflat că scrisese sute de reţete false, va fi cercetat penal în continuare, deşi încheiase un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii.

Acordul a fost prezentat spre aprobare în faţa magistraţilor Judecătoriei Zalău. În şedinţa de miercuri, 29 octombrie, judecătorii au decis atât respingerea acordului încheiat între medicul de familie, acuzat de fals intelectual în formă continuată şi uz de fals în formă continuată, şi procurori, cât şi a celui încheiat de asistenta medicală din cabinetul acesteia, acuzată şi ea aceleaşi infracţiuni. Magistraţii au decis să trimită dosarul procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj pentru continuarea urmăririi penale.


Purtătorul de cuvând al Judecătoriei Zalău, judecătorul Dana Maria Puiu, nu a putut să precizeze, deocamdată, motivele luării acestei decizii. ”Aşteptăm motivarea sentinţei”, ne-a transmis magistratul.


Reamintim că medicul, pe nume Cătălina Glodan, a ajuns în atenţia organelor de anchetă după ce unul dintre pacienţii săi a făcut un denunţ. Potrivit informaţiilor primite de la Pompilia Stana, prim procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, în urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, în perioada ianuarie 2009 – martie 2012, medicul de familie a scris în fals nu mai puţin de 345 de reţete. Prim procurorul adjunct precizează că, de regulă, reţetele erau scrise pe numele unor pacienţi minori, întrucât aceştia beneficiază de gratuitate la medicamente. Anchetatorii au identificat, astfel, 45 de pacienţi, pe numele cărora au fost scrise, în total, 345 de reţete, fără ca aceştia să fi fost văzuţi de medic în perioada respectivă sau să fi avut un diagnostic corespunzător în fişa medicală.

Medicul a reuşit, în acest fel, cu complicitatea asistentei sale, să ia de la farmacii medicamente în valoare de peste 33.000 de lei, în condiţiile în care bolnavii care chiar au nevoie de medicamente sunt, de multe ori, nevoiţi să plătească din cauza epuizării fondurilor.


Pus în faţa denunţului, medicul a recunoscut şi a şi încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei prin care ar fi urmat să se aleagă cu o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării.


Avalanşă de dosare penale pe numele medicilor


Pe rolul instanţelor de judecată au fost înregistrate anul acesta mai multe dosare penale vizând medici. Cel mai sonor caz este cel al medicului expert Sorin Paşca, doar în perioada 2 decembrie 2013 - 15 ianuarie 2014, cât a fost în atenţia anchetatorilor, ar fi luat mită de la pacienţi de 199 de ori. Pentru fapte similare a fost trimis în judecată şi medicul Liviu Gîrbe, şeful secţiei de recuperare din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău.

Citeşte şi Medic din Sălaj, prins în urma denunţului unui pacient. A falsificat 345 de reţete

Viaţă de doctor: 199 de şpăgi primite într-o lună şi medicamente vândute bolnavilor de 100 de ori mai scump


 

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?