Liderii PDL se întâlnesc vineri la Zalău dacă parlamentul nu se întruneşte în şedinţă extraordinară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreea Paul este preşedinta femeilor democrat - liberale din Sălaj

Nume importante din PDL se află pe lista de invitaţi ai Organizaţiei de Femei a PDL Sălaj, care organizează, vineri, 24 august, la Zalău, lucrările Biroului Politic Naţional al Organizaţiei Femeilor PDL.

Nume grele din PDL, începând cu preşedintele partidului, Vasile Blaga, şi continuând cu trei prim-vicepreşedinţi şi cu femei cu funcţii importante în structurile partidului - precum Raluca Turcan şi Sulfina Barbu, se află pe lista unui eveniment programat în acest weekend la Zalău. Este vorba despre lucrările Biroului Politic Naţional al Organizaţiei Femeilor PDL, organizat de organizaţia sălăjeană a femeilor democrat-liberale (OF PDL). Evenimentul ar trebui să aibă loc începând cu ora 10.30 la Casa de Cultură a Sindicatelor Zalău şi are drept obiectiv derularea unor dezbateri care să genereze soluţii pentru viitorul României, aşa cum se precizează în invitaţia transmisă de organizatori.

Potrivit preşedintei OF PDL Sălaj, Andreea Paul, există, însă, posibilitatea ca acest eveniment să fie amânat, şi asta dacă birourile reunite ale celor două camere ale Parlamentului vor decide astăzi sau cel târziu mâine ca legislativul să se reunească tocmai vineri în şedinţă extraordinare pentru a lua act de decizia Curţii Constituţionale a României de invalidare a referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. "Din informaţiile noastre, nu va trebui să modificăm nimic, însă dacă sesiunea extraordinară va avea, totuşi, vineri, atunci acest eveniment va fi amânat", a declarat Andreea Paul astăzi, într-o conferinţă de presă.


Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete