Iubeşti ciclismul? Ai condiţie fizică bună? Vino la „Sălaj Velo Tur”!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru femei, traseul de concurs are 80 de kilometri FOTO Adevarul

Aproximativ 200 de ciclişti vor lua startul competiţiei „Sălaj Velo Tur”, un tur de ciclism pe şosea programat pentru 14 mai. Potrivit organizatorilor, concursul are un nivel mediu-avansat şi se adresează atât sportivilor legitimaţi, cât şi amatorilor cu pregătire fizică adecvată, care vor avea de parcus unul dintre cele două trasee.

Traseul presupune un traseu cu startul fals în faţa clădirii CJSJ, ieşire către Aghireş, start efectiv la ieşirea din localitate, intrare în DJ 191C până la Crasna, în centru localităţii trecere pe DJ 108G, urcare pe DN1H, apoi parcurgere traseu până la Hereclean, tranzit Zalău cu ieşire la Crişeni, intrare în DJ 108D până la Bulgari, trecere pe drum comunal către Someş-Odorhei. De aici, traseul are două variante. Prima, Elite Amatori Masculin, traseu către Benesat, intrare pe DJ 196 către Cehu-Silvaniei, tranzit cu revenire pe DJ 108D pâna la Bulgari, reluare traseu către Someş-Odorhei şi îndreptare pe DJ 108A finish în Jibou. Cea de-a doua va fi rezervată categoriilor feminin şi juniori, care nu vor mai face acel tranzit către Bulgari, urmând să se îndrepte direct către finish-ul de la Jibou. Pentru prima variantă traseul are o lungime de 120 de kilometri, iar pentru cea de-a doua, de 80 de kilometri. Finalul curselor va fi la Grădina Botanică din Jibou.
Concursul, organizat de către Consiliul Judeţean Sălaj, în parteneriat cu ADI Sălaj Plus şi AS Instinct Team, se doreşte a fi un un eveniment sportiv de avengură, care să atragă participanţi şi spectatori din judeţ, din ţară şi chiar din străinătate. Câştigătorii vor fi recompensaţi cu premii în bani, diplome şi medalii. „Ediţia din acest an va fi una pilot, iar pentru anii următori, intenţionăm să-i dăm un format consolidat şi să introducem concursul de la începutul anului în calendarul federaţiei. Obiectivele pe care le urmărim sunt creşterea numărului practicanţilor de ciclism, scăderea numărului de accidente pe drumurile judeţene şi creşterea numărului de turişti şi ciclo-turişti în judeţul Sălaj”, a precizat preşedintele CJ Sălaj, Tiberiu Marc.
Invitatul special al evenimentului este Alexandru Ciocan, o adevărată legendă a ciclismului românesc, multiplu campion naţional, cu numeroase participări la competiţii internaţionale importante.
Înscrierea la competiţie este gratuită şi se face pe site-ul www.cjsj.ro, până cel târziu în data de 12 mai, orele 24.00.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi