Îndrăgostiţi de România: au lăsat în urmă, în Germania sau America, viaţa la care visează toţi românii şi au ales să trăiască aici

Deşi un oraş ca Zalău nu poate, cu certitudine, concura cu metropolele americane ori cu marile oraşe germane, doi temerari au dat traiul cosmopolit de peste ocean ori din dezvoltate Germanie pe unul mai simplu şi mai liniştit aici. Şi le-a părut rău nicio clipă.

Primul este germanul Michael Werner, care a ajuns în Sălaj în 1992. Avea 30 de ani şi tocmai aflase că postul său de la fabrica de farmaceutice din Berlin a fost redus. „Cunoşteam situaţia farmaceutică de aici şi m-am gândit că aveam mai multe şanse să mă angajez în domeniu la vârsta mea, decât în zona Berlinului", povesteşte Michael. Zalăul a fost prima alegere când a decis să se stabilească aici, în 1992, deşi ca turist a ajuns şi în alte zone din ţară. „Şi asta pentru că, întâmplător, aveam nişte cunoştinţe în Sălaj", explică el.
Nu s-a ales nimic de planurile iniţiale, întrucât cel mai „aproape" de farmaceutică a ajuns prin intermediul primului său job de aici, de director administrativ la Salvosan Ciobanca. Din moment ce a devenit cetăţean român, calitate obţinută în 1998, Michael a mizat pe primul său atu: limba germană.

Lipsa de cadre specializate pentru clasele de limbă germană înfiinţate la Şcoala Mihai Eminescu l-a adus în 1999 în învăţământ, unde a predat timp de trei ani. Şi acum ar fi dispus să mai predea câteva ore, chiar neangajat şi chiar dacă are mult de lucru ca traducător, dacă situaţia din învăţământul românesc şi-ar reveni.
Autorizat ca traducător din 2001, Michael observă că profilul clientului s-a schimbat mult după aderarea la Uniunea Europeană. Dacă înainte lucra mai mult pentru cei care aduceau maşini, acum clienţii fideli sunt cei din justiţie - tribunal, judecătorie, DIICOT şi chiar Oficiul Federal de Criminalistică din Germania. Ceea ce l-a ajutat să-şi formeze un renume, dincoace şi dincolo de graniţă.

Germanul s-a căsătorit cu o sălăjeancă şi s-a stabilit la Românaşi, o localitate aflată la aproximativ 15 kilometri de Zalău.

Am cunoscut şi un american, îndrăgostit până în măduva oaselor de România. Se numea Peter Cooper, un scriitor american ajuns la Zalău la chemarea iubirii. Din păcate, după câţiva ani în care s-a bucurat, sincer, de viaţa simplă de aici, s-a stins răspus de o cumplită boală, nu înainte de spune tuturor celor care l-au cunoscut cât de mult iubeşte aceste locuri şi cât de norocoşi suntem, cu toţii, că trăim aici şi nu în America, unde simplul gest de a-ţi lăsa copilul singur pe stradă poate fi un act de curaj şi chiar de inconştienţă.

Soţia lui povesteşte că în perioada în care suferea din cauza bolii a refuzat să plece în America la tratament, de teamă ca nu cumva să moară şi să fie înmormântat acolo. "Asta şi pentru că avea şi foarte multă încredere în medicii din România", completează ea. Dorinţa de a fi îngropat aici, în ţara sa de adopţie pe care a îndrăgit-o mai mult decât ţara de origine, i-a fost îndeplinită, iar Peter îşi duce somnul de veci în cimitirul din Buciumi, satul din care se trage soţia lui.