Indieni depistaţi cu şedere ilegală într-un hotel din România. Poliţiştii le-au dat trei zile să iasă din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi cetăţeni străini care stăteau ilegal în România de 45 de zile au la dispoziţie trei zile pentru a părăsi ţara.

În cadrul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini pe raza municipiului Zalău, poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări Sălaj au depistat, zilele trecute, doi cetăţeni străini care stăteau ilegal în România.

Este vorba despre doi bărbaţi, de 37, respectiv 48 de ani, cetăţeni indieni, "care au intrat legal în ţara noastră, în baza unor vize Schengen eliberate de Franţa, iar în momentul depistării aveau o şedere ilegală de 45 de zile pe teritoriul României", au transmis oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.
Oamenii legii au emis pe numele celor doi comunicări prin care sunt obligaţi să părăsească România în termen de trei zile şi i-au sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1200 de lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată.

Vă mai recomandăm:

Poliţist chemat să aplaneze un conflict între un bărbat şi o femeie, trimis în judecată pentru c-ar fi atacat-o pe fiica acestora, în vârstă de 16 ani

Peste 50 de kilograme de articole pirotehnice comercializate ilegal, confiscate de poliţişti

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”