Încă un colegiu sălăjean intră în scenariul roşu. Aproape 1.000 de elevi vor învăţa de acasă pentru 14 zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul cazurilor de COVID-19 din şcoli este în continuă creştere FOTO Arhivă

Un al doilea mare liceu din judeţul Sălaj anunţă suspendarea cursurilor, ca urmare a numărului mare de infectări cu noul coronavirus.

Alţi aproape 1.000 de elevi vor învăţa online în următoarele 14 zile, după ce încă o unitate de învăţământ din judeţul Sălaj a anunţat că trece la scenariul roşu.
Este vorba despre Colegiul Tehnic "Alesandru Papiu Ilarian" din Zalău, acolo unde doi elevi şi un cadru didactic au fost diagnosticaţi cu COVID-19.

„Noi am luat act de situaţie, am avut o şedinţă extraordinară de Consiliu de Administratie, în care am decis să trecem de mâine (6 octombrie – n. red.) pe scenariul roşu. Cu toate clasele continuăm activităţile didactice, dar în sistem on-line. Avem infrastructura necesară să ne continuăm activitatea şi în aceste condiţii”, a declarat directorul Colegiului, prof. Mirel Matyas.

Acesta a mai spus că măsura suspendării cursurilor vizează 36 de clase, cu un total de 973 de elevi.
Colegiul Tehnic "Alesandru Papiu Ilarian" este a doua unitate de învăţământ din judeţ care mută orele în online, după ce o decizie similară a fost luată în cursul zilei de luni, 5 octombrie, pentru cei 1.065 de elevi ai Colegiului Naţional "Silvania" din Zalău.

Mai puteţi citi:

FOTO Cum a fost prima zi de şcoală în pandemie. Măşti, dezinfectanţi şi baloane pentru clasa pregătitoare

Decalogul de pandemie pentru părinţii de elevi. „Profesorul nu este medic, nici poliţist, nici paznic“

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model