FOTO Zălăuanii din Chicago, SUA, se pregătesc pentru a zecea ediţie a Zilelor Zalăului la Chicago. Cine merge din ţară la petrecere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zălăuanii de la Chicago sărbătoresc de zece ani Zilele Zalăului FOTO Facebook

Ediţia jubiliară a Zilelor Zalăului de la Chigaco, sărbătorite anul acesta de tinerii plecaţi din Zalău peste Ocean pentru a zecea oară, se va desfăşura, pentru prima dată, în prezenţa primarului municipiului Zalău, dar şi a unor artişti locali, pe care organizatorii i-au invitat la petrecerea ce va avea loc în luna iulie.

Radu Căpîlnaşiu a decis să accepte invitaţia făcută de zălăuanii de la Chicago şi va merge, pe cheltuiala bugetului local, la sărbătoarea zălăuanilor din oraşul american, ajunsă anul acesta la a X-a ediţie. Primarul Zalăului va merge împreună cu consilierul local Rodica Pop Seling.


Evenimentul are loc în luna iulie, însă aprobarea cheltuielilor cu deplasarea în SUA a celor doi va fi supusă votului consilierilor locali în şedinţa de luni, 20 mai.


Reamintim că tinerii zălăuani formează la Chicago o comunitate importantă şi unită. Şi-au făcut chiar şi o asociaţie, Fundaţia „Zălăuani la Chicago”,  prin care organizează evenimente ce promovează cultura şi tradiţiile româneşti. Zilele Zalăului la Chicago este o sărbătoare ce reuneşte, an de an, aproxiamativ 400 de participanţii – zălăuanii plecaţi peste Ocean, împreună cu familiile şi cu prietenii lor şi se desfăşoară ca o petrecere în aer liber, de la care nu lipsesc ceaunul cu bogracs şi alte bunătăţi făcute dupe reţete de acasă, dar nici muzica românească, de multe ori cântată chiar de artişti zălăuani ajunşi în SUA. În 2011, spre exemplu, atmosfera a fost întreţinută de orchestra condusă de Mitică Grigoruţ, fratele maestrului dirijor Grigore Grigoruţ.


Anul acesta, în invitaţia transmisă Primăriei, zălăuanii de la Chicago îşi exprimă dorinţa de a-i avea acolo, la sărbătoarea din acest an, pe mai mulţi artişti din Zalău, precum actorul Cosmin Seleşi, vărul Săndel, naista Oana Lianu sau interpretul de muzică populară Vasile Coca. Potrivit paginii de Facebook Zilele Zalăului la Chicago, până acum au confirmat că vor fi la sărbătoarea zălăuanilor de peste Ocean actorul Cosmin Seleşi şi soliştii de muzică populară Vasile Coca, Vlad Fărcaş şi Ghiţă Olaru.
 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile