FOTO - VIDEO Accident cu un mort şi trei răniţi în centrul Zalăului. De data aceasta a fost doar o simulare...

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marş împotriva alcoolului la volan

Impact frontal între două maşini. Tânăra aflată la volanul uneia dintre maşini este rănită grav şi moare în timpul manevrelor de resuscitare făcute de paramedici, în timp ce tânărul inconştient de la volanul celeilate maşini, care se urcase beat la volan şi provocase accidentul, scapă cu viaţă. Este scenariul simulării care a avut loc joi, în centrul Zalăului, pentru a atrage atenţia asupra consecinţelor consumului de al

Primele trei luni ale acestui an au consemnat un record trist pe şoselele Sălajului. Şase tineri, niciunul cu vârste mai mari de 25 de ani, au murit în accidente, cele mai multe cauzate de o combinaţie fatală: teribilismul specific vârstei şi consumul de alcool. Pornind de la această realitate, şi anume că tinerii sunt responsabili de cele mai multe accidente grave de circulaţie, de cele mai multe ori pentru că beau iar apoi se urcă la volan, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj a încercat să tragă un semnal de alarmă şi să le arate tinerilor ce se întâmplă atunci când alcoolul... conduce. Apelul la o minte limpede, fără alcool, la volan a fost făcut de sute de copii şi tineri, care au pornit într-un marş pe Bulevardul Mihai Viteazul purtând pancarte cu mesaje care îndemnau la mai multă responsabilitate în trafic.

CLICK AICI PENTRU GALERIE

"Cireaşa de pe tortul" marşului i-a aşteptat pe participanţi la sosirea pe platoul din faţa Prefecturii, unde organizatorii au simulat un accident de circulaţie cu victime. Potrivit "scenariului" accidentului, la volanul uneia dintre maşini se afla o tânără responsabilă şi care nu băuse alcool, care a avut însă neşansa s-ă se afle în acelaşi loc şi în acelaşi timp cu un alt tânăr, care conducea deşi alcoolul îi afectase bine capacitatea de a conduce. Şi, ca o ironie a sorţii - cum se altfel se întâmplă şi în realitatea - tânăra nevinovată şi-a pierdut viaţa, iar şoferul inconştient a scăpat aproape fără nici o zgârietură.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA ÎNREGISTRAREA VIDEO

De data aceasta a fost doar o simulare, dar astfel de accidente pot avea loc oricând în viaţa reală, mai ales atunci când persoana aflată la volan are judecata înecată în alcool. Dacă persoana respectivă este şi tânără, adică teribilistă şi fără experienţă, riscul este cu atât mai mare. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în fiecare oră în lume 40 de tineri îşi pierd viaţa în accidente de circulaţie.

Marşul de ieri a fost organizat în contextul în care duminică, 25 martie, este Ziua Poliţiei Române.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!