FOTO Un francez şi-a vândut toate proprietăţile pentru a se plimba prin România şi prin Europa într-o rulotă trasă de cai
0Francezul, fost membru al comando-ului francez Beretele Verzi, şi-a vândut tot ce avea în Franţa şi se plimbă de patru ani prin Europa cu cei doi cai şi cu câinii săi.
Francezul se numeşte Thierry Strack şi a fost 17 ani militar profesionist în comando-ul Marinei franceze, „Beretele Verzi”, ajungând ca militar pe mai toate continentele lumii. La vârsta de 50 de ani a decis că este momentul să lase în urmă agitaţia şi stresul unei vieţi bişnuite, aşa că şi-a vândut tot ce avea – casă, maşină, absolut tot – iar cu banii primiţi şi-a luat doi cai frumoşi de tracţiune, doi câini şi un soi de căruţă cu coviltir, care se seamănă mai degrabă cu o rulotă, cu care a început să cutreiere Europa. Se întâmpla în februarie 2009, iar de atunci căruţa este casa francezului.
„Prima dată când le-am spus cailor mei «mergeţi!» a fost în 16 februarie 2009. A fost pentru prima dată când am plecat de acasă şi nu am ştiut unde voi dormi”, povesteşte francezul pe care l-am întâlnit la marginea Zalăului, unde a făcut un popas de câteva zile în drumul său spre Praid, destinaţia lui finală din România. Prima iarnă pe drumuri, cea din 2009 – 2010, l-a prins în Munţii Jura, din Franţa, iar Thierry îşi aminteşte că a îndurat, atunci, temperaturi şi de -27 de grade Celsius.
În România a ajuns anul trecut în septembrie. S-a oprit imediat după vama Borş, pe o păşune lângă oraşul bihorean Marghita, unde a petrecut iarna. Când s-a desprimăvărat, a pornit din nou la drum, cu opriri mai scurte sau mai lungi, în funcţie de ce simţea în acel moment ori chiar de felul în care era privit de localnici. Pentru că, nu demult, un grup de turişti străini care au traversat Sălajul pe biciclete au avut probleme cu ţiganii dintr-un sat de aici, l-am întrebat şi pe francezul nomad despre experienţele sale cu compatrioţii noştri.
„Am văzut mulţi ţigani, cu familiile lor. Vin spre mine, le ofer o cafea, o prăjitură. E-adevărat, copiii vor să ia toate prăjiturile, dar eu le spun să termine una, iar dacă mai vor le mai dau fără nicio problemă”, descrie el întâlnirea cu ţiganii români. Poate şi pentru că cei 17 ani de militărie l-au călit suficient, Thierry spune că nu îi este frică absolut deloc că cineva i-ar putea face rău, fiind atât de expus.
„Privindu-mă, credeţi că cineva şi-ar închipui că merită să mă atace”, întrebă, retoric, francezul, aluzie la ţinuta sa nu tocmai elegantă, dar potrivită pentru aventura în care a pornit. „În plus, mie nu mi-e frică, pentru că atunci când ţi-e frică, eşti ca un magnet pentru hoţi”, completează el.
Chemarea sângelui
Întrebat ce l-a motivat să lase tot confortul unei vieţi civilizate pentru un trai nomad, francezul mărturiseşte că unul dintre motive este originea sa. „Tatăl meu este ţigan şi s-a născut într-un căruţă ca şi asta. Dar pentru că a învăţat foarte bine ca elev, guvernul s-a oferit să-l ducă la, 15 ani, la o şcoală militară”, îşi începe francezul povestea. Chiar dacă viaţa cazonă a familiei sale l-a ţinut departe de existenţa nomadă a rudelor tatălului său, vizitele pe care le mai făcea acestora, pe vremea când era copil, l-au făcut să fie fascinat de ideea de a fi liber, de a locui unde dorea, de a face exact ceea ce vrea şi de a nu fi constrâns de reguli. „Aveam vreo cinci ani când i-am spus mamei mele că vreau şi eu o astfel de căruţă cu cai”, povesteşte el.
Şi-a realizat visul după ce a împlinit 50 de ani. „Am vândut tot ce aveam – casă, maşină, tot – iar cu banii luaţi mi-am luat aceşti doi cai şi căruţa”, îşi aminteşte el, fără urmă de regret în glas, ci, din contră, mândru de alegerea sa. Francezul ne explică faptul că a putut să facă asta şi pentru că cele două fiice pe care le are îi sunt mari, iar soţia pare să îi înţeleagă alegerea. „În 15 iulie soţia mea vine cu un avion până la Cluj Napoca şi va sta cu mine, în România, trei săptămâni”, adaugă el.
„Cu renta de militar, în România sunt rege!”
Pentru că o astfel de aventură, ca şi cea în care a pornit el, nu se poate face fără bani, l-am întrebat pe Thierry şi din ce trăieşte de patru ani, în care nu a muncit, în sensul convenţional al cuvântului, nici măcar o zi. Francezul spune că a avut noroc, în acest sens, cu renta pe care i-o plăteşte, lună de lună, Marina franceză: „Aproximativ 1.000 de euro. Nu e mult, dar în România cu banii ăştia sunt rege!”.
Caii şi câinii săi – partenerii de aventură
Lunga sa călătorie n-ar fi fost posibilă fără Maika şi Pitchonne, două iepe superbe, aparţinând unei rase de tracţiune, cu care a început călătoria şi cu care speră să o şi încheie. Cele două iepe ar putea, însă, să-i cam dea peste cap întoarcerea acasă, pentru ca Maika urmează să aibă un mânz peste câteva luni, iar Pitchonne ar putea deveni şi ea mamă pentru prima oară. „Cu doi cai şi cu doi mânji nu poţi merge pe drum. Aşa ca s-ar putea să rămân în Ungaria, acolo unde voi petrece iarna următoare, încă un an, până vor mai creşte mânjii şi voi putea să-i vând”, ne explică el.
A pornit la drum, în urmă cu patru ani, şi alături de Toundra, un Berger Belge frumos şi ascultător, şi de Scamper, un Berger Australian vioi. În România, celor doi li s-a alăturat „Pasd`nom” (Fără Nume), un maidanez care s-a apropiat de căruţă şi n-a mai vrut să plece. Thierry spune că cei trei câini nu numai că îl ascultă fără obiecţii, dar îl şi păzesc foarte bine, fiind foarte atenţi la ceea ce se întâmplă în jur. Asta poate şi pentru că au fost învăţaţi bine, francezul fiind, după ieşirea din militărie, dresor de câini.
Căruţă cu panouri solare şi laptop
Chiar dacă îşi ghidează călătoria după principiile rudelor sale nomade, Thierry a adaptat tot la tehnologia modernă. Aşa se face că drumul şi-l alege cu ajutorul Google Maps, iar pentru a avea un minim de confort în casa sa pe patru roţi şi-a montat pe ea şi două panouri fotovoltaice, cu care îşi asigură necesarul de electricitate de care are nevoie.
Citeşte şi Cum vede o americancă România