Foc în centrul Zalăului: Fosta toaletă publică, cuprinsă de flăcări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta toaletă publică, din centrul oraşului Zalău, a fost aseară cuprinsă de flăcări. Panicaţi de fumul gros, trecătorii care se aflau în zonă au apelat  Serviciul 112, iar la faţa locului pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii militari din cadrul Detaşamentului Zalău.

Potrivit unor informaţii furnizate de cpt. Gheorghe Mărcuş, din cadrul ISU Sălaj, incendiul a izbucnit aseară în jurul orei 20,00 după ce un om al străzii A.C. din Zalău, care se adăpostea în clădire, a  dat foc unor hârtii şi cartoane pentru a se încălzi. „Persoana a motivat că a făcut foc pentru că i-a fost frig şi astfel, fumul de la subsol s-a extins în zonă. Incendiul a  fost lichidat cu repeziciune fără a fi înregistrate pagube”, a precizat cpt. Mărcuş. O astfel de intervenţie a pompierilor a avut  loc şi în cursul săptămânii trecute, când un alt om al străzii  care se adăpostea la subsolul blocului Flora a  uitat o lumânare aprinsă  şi a provocat un incendiu şi panică în rândul locatarilor.   

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate