Elena Udrea a fost azi la Şimleu Silvaniei. Ce a făcut ea în Sălaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea, astăzi, la Şimleu FOTO PDL

Democrat-liberala Elena Udrea s-a aflat astăzi, pentru câteva ore, în oraşul sălăjean Şimleu Silvaniei, unde a participat la ceremonia organizată pentru a marca împlinirea a 60 de ani de la înfiinţarea Regimentului 146 Artilerie Grea.

Potrivit primarului oraşului Şimleu, Septimiu Ţurcaş, Elena Udrea a trecut prin Sălaj aflându-se, împreună cu mama sa, în drum spre mănăstirea maramureşană Rohia, unde îşi cele două vor să se reculeagă la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. „La festivitate am invitat-o eu, ca musafir al meu”, spune primarul. La rândul său, deputatul Lucian Bode spune că „Elena Udrea este unul dintre politicienii PDL care nu a ocolit niciodată Sălajul” şi că prezenţa democrat-liberalei la Şimleu nu este întâmplătoare.


Ultima vizită a Elenei Udrea la Zalău a avut loc în 1 iunie, când ea a participat la o acţiune caritabilă organizată de PDL pe platoul din faţa Prefecturii. Apropierea dintre democrat-liberalii sălăjeni şi Elena Udrea a fost asumată, de altfel, la începutul acestui an, când la alegerile interne pentru şefia partidului preşedintele organizaţiei judeţene, Lucian Bode, şi-a declarat deschis susţinerea pentru blonda din PDL.

Citeşte şi FOTO Elena Udrea a petrecut de 1 Iunie la Zalău

Mai multe pentru tine:
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile