De la suicid la ucidere din culpă în cazul unui pacient mort la un centru de bătrâni. „Cum să te arunci în cap de la un metru şi jumătate?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La patru ani de la începerea cercetărilor, dosarul privind decesul unui pacient al unui cămin de bătrâni a fost înaintat procurorilor cu propunere de trimitere în judecată a instituţiei în subordinea căreia funcţionează respectivul centru.

Bărbatul în vârstă de 72 de ani era pacient la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Handicap din Crasna, când în după-amiaza zilei de 25 august 2015, în timp ce se afla în curtea interioară a instituţiei, a căzut pe scările de la intrarea într-un beci, s-a lovit la cap şi a decedat.

La faţa locului, au intervenit poliţiştii Postului de Poliţie din comună, care au deschis dosar penal, cercetările ulterioare pe care le-au efectuat stabilind că este vorba despre o sinucidere, după cum spune avocatul Călin Tulbure (foto jos), reprezentantul familiei celui decedat. Ca urmare, la nouă luni de la producerea evenimentului poliţiştii au dispus clasarea dosarului.

Prin intermediul avocatului, familia a făcut o plângere împotriva soluţiei, admisă de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei. Magistratul a dispus continuarea cercetărilor şi efectuarea mai multor acte de urmărire penală. În acest context, dosarul a fost preluat de către cei de la Serviciul de Investigaţii Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.

Cercetări reluate

"Exista o oarecare suspiciune în ceea ce priveşte corectitudinea poliţiştilor de la Postul de Poliţie din Crasna, având în vedere că soţia unuia dintre poliţişti lucra la Centru, plus că directoarea instituţiei era soţia primarului de la acea vreme", spune Călin Tulbure. Potrivit acestuia, "cei de la Centru au încercat prin orice mijloace să inducă în eroare organele de urmărire penală, inclusiv prin completarea unor fişe ale pacientului ulterior decesului acestuia, cu toate datele pe care le-au considerat necesare".

După reluarea cercetărilor, reaudierea martorilor şi realizarea de expertize medico-legale, concluziile au fost că pacientul nu a manifestat niciodată tendinţe suicidale, astfel că ipoteza sinuciderii nu mai stătea în picioare. "De la baza scărilor până jos nu e mai mult de un metru şi jumătate. Cum să te arunci în cap de la un metru şi jumătate?", întreabă retoric avocatul.

Poliţiştii de la Investigaţii Criminale au stabilit că este vorba despre ucidere din culpă şi că fapta s-a comis din vina celor de la Centru, care nu s-au preocupat să asigure zona de la intrarea în beci, situaţie care a dus la decesul victimei. Cum instituţia din Crasna nu are personalitate juridică, poliţiştii au propus să fie trasă la răspundere Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj, în subordinea căreia funcţionează centrul. Dosarul a fost înaintat Parchetului de la Şimleu, cu propunere de trimitere în judecată a DGASPC Sălaj, pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.

Familia vrea despăgubiri

"Locul respectiv trebuia protejat cu o balustradă şi o uşă de metal. Să nu uităm că este vorba despre un centru care găzduieşte persoane în vârstă, persoane cu handicap psihic şi locomotor.
Contactaţi, oficialii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj ne-au confirmat că dosarul se află, în prezent, pe masa procurorilor din Şimleu Silvaniei, care urmează să decidă dacă vor respecta propunerea poliţiştilor şi vor trimite Direcţia de Asistenţă Socială în judecată sau vor dispune clasarea.

Familia defunctului este hotărâtă ca, în situaţia în care se va ajunge în instanţă, să ceară despăgubiri DGASPC Sălaj. Deocamdată, nu fost stabilită o sumă, însă avocatul ne-a declarat că va recomanda clientului să ceară 200.000 de euro.

Citiţi şi:

Pacient mort pe masa de operaţie. Anestezistul, găsit vinovat de ucidere din culpă

Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul tânărului care s-a sinucis în arest

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare