Cum se cenzurau cărţile în perioada comunistă. "Chinurile facerii" lucrării "O lacrimă pentru Măria Sa"
0Cenzură la toate nivelurile. În acest fel descrie scriitorul sălăjean Florin Horvath parcursul unei cărţi, de la concepţie la tipărire, în perioada comunistă. Iar una dintre experienţele sale personale i-a confirmat faptul că cenzura finală o asigura chiar "savantul de renume mondial" Elena Ceauşescu.
Prima experienţă cu cenzura comunistă a avut-o în 1987, atunci când a terminat de scris prima sa carte, „O lacrimă pentru Măria Sa”, un roman istoric avându-l în centru pe voievodul Mihai Viteazu. "Am depus romanul, cu toate diligenţele cuvenite, la Editura Albatros. Toată lumea spunea că este în regulă, însă cartea nu mai ieşea de sub tipar. La un moment dat, după ce am tot întrebat în stânga şi în dreapta ce se întâmplă, Mircea Sântimbreanu (directorul editurii - n.a.) mi-a zis că trebuie să discutăm, pentru că romanul nu va fi tipărit. Am stat de vorbă şi mi-a dat de înţeles că trebuie să mă duc la tovarăşa în audienţă, pentru că de acolo venea baiul", îşi aminteşte scriitorul Florin Horvath.
A urmat sfatul directorului şi a anunţat, conform uzanţelor vremii, Securitatea locală că doreşte o audirenţă la Elena Ceaşescu, ceea ce s-a şi întâmplat câteva zile mai târziu. "Am stat închis, împreună cu alţii, de la 9.00 la 17.00 pe un culoar îngust. La un moment dat, apare tovarăşul Drulea şi mă primeşte într-un birou imens. Îmi spune că nu ştie despre ce este vorba. Sună pe cineva, după care îmi spune că nu are niciun răspuns pentru mine. Cu mâna pe clanţă, proaspăt bărbierit - pentru că renunţasem la barbă pentru această întâlnire - m-am gândit să pun în aplicare o strategie pe care o copsesem în cele opt ore de aşteptare. Aşa că l-am întrebat: Eu ce spun platformei industriale de muncitori?" A fost, se pare, abordarea potrivită, pentru că apoi totul s-a rezolvat", povesteşte Horvath.
Scriitorul explică şi motivul principal pentru care a fost respins, din start, romanul. "Autorul era Horvath, cu "th", redactorul avea nume nemţesc, editorul - nume grecesc, iar coperta era făcută de un ungur", spune el. "M-au rugat să modific o rugăciune, o interiorizare, de fapt, a lui Mihai Viteazu. Altele au scăpat, pentru că erau prea proşti", spune el. Cartea a apărut după o lună şi jumătate şi a primit premiul Uniunii Scriitorilor pentru „Cel mai bun roman istoric“.
Horvath mai are „la activ” două romane istorice „Voievodul Albastru” (premiul „Duiliu Zamfirescu al Uniunii Scriitorilor, în 2001) şi „Un templier la Sarmisegetusa” (2009). În calitatea sa de membru al Ordinului Cavalerilor Templieri (unde are al doilea rang ca importanţă în România) şi al Franc Masoneriei, Florin Horvath a publicat şi studii de specialitate despre şi pentru aceste organizaţii: „Coroana celor şapte mari maeştri” (2001), „Îndreptar franc masonic” (2004), „125 de ani de lumini şi umbre în francmasoneria românească” (2005), „Legenda lui Zalmoxis”.
Citeşte şi Cum descrie Seniorul Corneliu Coposu cenzura presei din perioada interbelică
Florin Horvath, cavalerul care scrie despre cavaleri