Cum a ajuns să facă închisoare o poştăriţă care a băgat mâna în încasări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeia a mai avut probleme cu legea, numele său apărând într-un dosar de abuz în serviciu pentru afaceri ilegale cu terenuri.

Fostă angajată a oficiului poştal din comuna sălăjeană Ip, o femeie de 41 de ani a fost condamnată marţi, 5 februarie, de prima instanţă, la un an de închisoare cu suspendare pentru delapidare.

Potrivit anchetatorilor, în intervalul noiembrie 2015-aprilie 2016, în perioada în care lucra la Poşta din comună, a încasat 21 de facturi de curent şi un mandat poştal, pe care ulterior le-a anulat în sistemul informatic şi şi-a însuşit banii aferenţi, respectiv suma de 7.965 de lei.

Sălăjeanca a ajuns în vizorul oamenilor legii la scurt timp după ce reprezentanţii companiei de energie electrică au sesizat faptul că facturile nu fuseseră plătite. În tot acest timp, salariata a apucat să returneze contravaloarea a 10 facturi, diferenţa de prejudiciu achitând-o în timpul urmăririi penale. În faţa anchetatorilor, femeia a explicat că avea nevoie urgentă de bani pentru a achita nişte cheltuieli, dar că intenţiona să restituie întreaga sumă. Poştăriţa şi-a pierdut locul de muncă şi a fost trimisă în judecată pentru delapidare.

Femeia a mai avut probleme cu legea şi are la activ o condamnare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, într-un dosar ce vizează retrocedarea unor terenuri. Cum infracţiunea de delapidare a fost comisă în termenul de încercare din primul dosar, instanţa a revocat beneficiul suspendării executării şi a cumulat cele două pedepse. În aceste condiţii, judecătorii au stabilit ca femeia să stea patru ani după gratii. Soluţia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei.

Mai puteţi citi:

Angajată a Poştei, judecată pentru delapidare. Şi-a însuşit banii din facturile la energie electrică

Fostul primar din Ip, la a doua condamnare la închisoare în mai puţin de două luni

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie