Conducere nouă pentru organizaţia municipală a PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sergiu Şildan este om de afaceri FOTO PNL

Organizaţia Municipală Zalău a PNL a avut joi alegeri interne. Miza scrutinului a fost alegerea preşedintelului şi a biroului politic municipal.

După cum a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, Radu Căpîlnaşiu, preşedintele PNL Sălaj, pentru funcţia de preşedinte a organizaţiei municipală a fost înregistrată o singură candidatură, cea a lui Sergiu Şildan, care a ocupat această funcţie şi în mandatul precedent, 2010 – 2013. Prin urmare, Şildan, un inginer în vârstă de 60 de ani, administratorul propriei firme, a fost reales în funcţie, cu marea majoritate a voturilor delegaţilor şi câteva abţineri.


Tot joi a fost desemnată şi componenţa biroului politic municipal, formată, pe lângă preşedinte, şi din nouă vicepreşedinţi şi 11 membri. Vicepreşedinţi au fost aleşi Aurel Bican, Daniel Rusu, Eugen Pop, Ioan Crişan, Viorel Pop, Ioana Drăguşin, Monica Băgărean, Ioan Hosu şi Vasile Nicoară, iar membri în birou - Simona Ciulea, Radu Goron, Iulie Puie, Mariana Crişan, Claudia Cristea, Raul Dragoş, Ioan Driha, Rodica Mureşan, Adriana Diaconiţa, Bianca Pacz şi Radu Rus.


Astfel de alegeri interne au loc, în această perioadă, în toate organizaţiilor locale ale PNL, procesul urmând să se încheie în 7 iulie, când va avea loc conferinţa judeţeană.
 

Citeşte şi Cum vrea PNL să schimbe la Constituţia României

Elena Udrea vine mâine la Zalău să strângă jucării pentru copiii săraci

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă