Chirurg pediatru reclamat la Colegiul Medicilor de mama unui pacient. Medicul este „campion“ la reclamaţii, dar până acum a scăpat de fiecare dată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai reclamat medic din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, chirurgul pediatru Horea Jidveianu, a ajuns din nou în centrul unui scandal, după ce mama unui pacient de-al său l-a reclamat la Colegiului Medicilor Sălaj, sesizând modul inuman în care acesta s-ar fi comportat cu ea şi cu copilul ei, dar şi complicaţiile medicale suferite de băiatul în vârstă de 14 ani.

Zeci de sesizări - unele la Reprezentantul Pacientului (un serviciu din Spitalul Judeţean înfiinţat de o organizaţie nonguuvernamentală din Anglia), altele la Colegiul Medicilor din Sălaj sau chiar la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj au fost depuse la adresa chirurgului Horea Jidveianu din 2010, când a ajuns să lucreze la Spitalul Judeţean din Zalău, şi până acum. Părinţii, nemulţumiţi de modul în care au fost trataţi copiii lor, au reclamat comportamentul despotic al medicului, singurul chirurg pediatru din spital, dar şi unele presupuse culpe medicale, legate de complicaţii ale unor intervenţii chirurgicale efectuate de acesta.

Fără sancţiuni de la Colegiul Medicilor

La Colegiul Medicilor, până acum au fost analizate două plângeri formulate împotriva chirurgului. În ambele cazuri, potrivit preşedintelui acestui for, medicul legist Liviu Oroianu, chirurgul a scăpat fără sancţiuni, apreciindu-se că nu se poate stabili o culpă medicală. O a treia sesizare urmează să fie analizată de colegiu săptămâna viitoare.

Procurorii au dat ”clasare”

Părinţii disperaţi şi nemulţumiţi de serviciile medicului nu au avut câştig de cauză nici la anchetatori. Chiar zilele trecute, într-un dosar ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău de la IPJ Sălaj, unde părinţii unui copil operat de Horea Jidveianu de apendicită în 2012, cu complicaţii postoperatorii, făcuseră plângere penală împotriva medicului, procurorii au dat clasare. ”Nu s-a putut demonstra culpa medicală”, ne-a declarat prim-procurorul Tiberiu Corda.

Conducerea spitalului face anchetă administrativă

În ciuda numeroaselor reclamaţii pe care le primeşte de pe urma activităţii medicului, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău susţine că nu este nimic de făcut. ”Dintre toate plângerile care s-au făcut, eu n-am primit nici un răspuns, nici de la Colegiul Medicilor, nici de la anchetatori. Eu pot să-l sancţionez dacă întârzie, dacă nu vine la serviciu, dar pentru practici medicale trebuie să fac o comisie superioară sau să cerceteze Colegiul Medicilor”, se justifică Laurenţiu Barna, managerul spitalului. La câteva ore după această declaraţie, în cursul zilei de vineri, 4 martie, managerul a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, că  ”în momentul de faţă este în curs de desfăşurare o anchetă administrativă care să clarifice aspectele sesizate. La finalizarea anchetei se vor dispune măsurile legale ce se impun, iar acestea vor fi comunicate şi reprezentanţilor presei”.

Ancheta, declanşată de revolta unei mame

Ancheta anunţată are la bază o nouă reclamaţie la adresa medicului Horea Jidveianu, formulată de Ida Raţiu, o femeie din Noţig, comuna Sălăţig. Femeia povesteşte că, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, fiul ei, Ionuţ, în vârstă de 14 ani, a început să se simtă rău, acuzând, la acel moment, probleme digestive. S-a dus cu el la spitalul din Jibou, unde i s-a pus diagnosticul de gastrită şi trimis acasă. Cum durerile n-au trecut, ba chiar s-au amplificat, femeia şi-a adus băiatul la Zalău, la Urgenţe Pediatrice, unde a primit un nou diagnostic: infecţie a tractului urinar”. ”Doamna doctor i-a scris tratament şi ne-a trimis şi ne-a trimis acasă. După două zile de tratament, situaţia era şi mai rea – febra nu scădea sub 40”, povesteşte Ida Raţiu. În 17 februarie, cei doi au revenit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, punându-se problema unei apendicite. A fost internat la Pediatrie şi consultat, ulterior, de medicul Horea Jidveianu, şeful Compartimentului de Chirurgie şi Ortopedie Infantilă, care i-a spus mamei că a doua zi dimineaţă, la ora 7.00, băiatul va fi supus unei intervenţii chirurgicale de extirpare a apendicelui.

A doua zi, băiatul nu a mai fost dus la operaţie, iar când mama a încercat să obţină de la medic o explicaţie pentru acest lucru, s-a ales doar cu umilinţe. ”Mi-a spus că mi s-au dat destule explicaţii şi mi-a reproşat că fiul meu este prea gras. M-a întrebat ce studii am, spunându-mi că el, cu 25 de ani de şcoală, nu se coboară la nivelul meu pentru a-mi explica astfel încât să înţeleg, după care m-a dat afară”, povesteşte femeia.

După câteva ore de inexplicată aşteptare, apendicele lui Ionuţ s-a perforat, fiind, în sfârşit, operat, însă cu complicaţiile aferente. De atunci au trecut mai bine de două săptămâni, iar Ionuţ nu se simte nici acum bine. Mama lui a reuşit să îl transfere, joi, 3 martie, la Clinica de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică Cluj, unde i s-a spus că băiatul va fi supus unei noi intervenţii chirugicale.

Pentru modul în care s-a comportant cu ea şi cu copilul ei pe durata celor mai bine de două săptămâni în care Ionuţ a fost internat în spitalul din Zalău, dar şi pentru decizia amânării operaţiei până când aproape a fost prea târziu, femeia a depus plângeri la Direcţia de Sănătate Publică, Colegiul Medicilor şi la Reprezentantul Pacientului.

Am încercat să obţinem, telefonic, şi punctul de vedere al chirurgului Horea Jidveianu faţă de şirul evenimentelor relatate de Ida Raţiu, însă singurele cuvinte pe care ni le-a spus au fost ”La revedere!”.
 

Vă mai recomandăm:

Chinul unei femei cu o boală rară: statul nu o ajută cu nimic. „Dacă nu ar fi fost copilul meu, nu aş fi luptat. Pentru el trebuie să lupt. Mă are numai pe mine“

O zi rară pentru oameni rari. Un milion de români suferă, majoritatea fără să ştie, de o boală rară

FOTO Cei mai frumoşi români. Mama care şi-a transformat existenţa într-o luptă pentru dărâmarea barierelor din vieţile oamenilor "rari"

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil