Cât îi costă iarna pe şoferi. Vezi la ce preţuri îţi poţi echipa maşina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reprezentanţii vulcanizărilor spun că volumul vânzărilor s-a triplat faţă de anul trecut

La 1 noiembrie intră în vigoare OUG 5/2011, conform căreia şoferii sunt obligaţi să îşi doteze maşinile cu anvelope speciale pentru sezonul rece. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere, şoferii care nu se conformează riscă amenzi între 2.500 şi 4.000 de lei.

Ce trebuie să ştie conducătorii auto este faptul că şi anvelopele „all season“ sunt valabile, dacă sunt inscripţionate cu „M + S“, „M.S“ sau „M & S“, acestea fiind o prescurtare de la cuvintele „mud“ (noroi în engleză) şi „snow“ (zăpadă).

„Cele de iarnă sunt mai sigure“

Poliţiştii atrag atenţia că vor fi amendaţi doar dacă sunt depistaţi că circulă cu cauciucuri de vară atunci când carosabilul este acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei. Acestora li se va reţine certificatul de înmatriculare şi li se va elibera o dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie. Dealerii de anvelope spun că în ultimele două luni au crescut comenzile.

„Noi le recomandăm şoferilor să cumpere cauciucuri pentru iarnă, pentru că sunt mult mai sigure pe zăpadă. Şi cele «all season» sunt bune dacă au acele inscripţii, dar recomandate sunt cele speciale pentru iarnă“, a spus unul dintre dealerii de anvelope. Andrei Gălman, de 25 de ani, deja şi-a luat cauciucuri pentru sezonul rece. „În vară au fost mai ieftine, acum am văzut că au mărit preţurile“, a spus tânărul şofer.

Cauciucurile semiuzate, de până la zece ori mai ieftine decât cele noi

În magazinele de piese auto din Zalău, preţul unui cauciuc de iarnă variază, în funcţie de dimensiune, între 100 (un cauciuc pentru maşinile Dacia) şi 600 de lei (cele pentru SUV-uri, care, de regulă, se aduc doar pe bază de comandă). Semnificativ mai ieftine sunt cauciucurile semiuzate, ce pot fi cumpărate la preţuri şi de 10 ori mai mici de la vulcanizări. . „În funcţie de gradul de uzură şi de dimensiuni, vindem un cauciuc de iarnă cu preţuri cuprinse între 50 şi 100 de lei”, spune Alin Mercea, administratorul unei dintre cele mai mari vulcanizări din oraş. El apreciază că la vulcanizarea sa volumul vânzărilor este triplu zilele acestea faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Firmele care cumpără cantităţi mari beneficiază şi de discounturi. La peste 50 de cauciucuri cumpărate, obţii chiar şi 20 la sută reducere.În plus, cei care îşi cumpără cauciucurile dintr-o vulcanizare, primesc ca bonus montarea gratuită a acestora.

De ce mai avem nevoie pentru a face faţă iernii


Un set de lanţuri costă între 41 şi 72 de lei, iar litrul de lichid antigel, obligatoriu pentru sezonul rece, costă între 7,5 şi 11 lei. Dacă nu vrei să ai probleme cu vizibilitatea, trebuie să te aprovizionezi şi cu lichid de parbriz care nu îngheaţă. Se găseşte la bidoane de patru litri, la preţul de opt lei. Este bine să ai la îndemână şi un spray pentru dezgheţat parbrizul. Acesta costă în magazine între 9 şi 11 lei.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”