Artişti fotografi din patru ţări au descoperit Sălajul prin obiectiv. Expoziţie itinerantă cu cele mai reuşite instantanee

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grupul de fotografi, în vizită la Casa Marinei FOTO Adela Rusu

Fotografiile realizate în cadrul proiectului de promovare a frumuseţii, tradiţiilor şi meşteşugurilor locale vor fi prezentate într-o expoziţie itinerantă.

10 artişti fotografi din Danemarca, Elveţia, Ucraina şi România, distinşi cu numeroase premii la concursurile internaţionale de profil, au colindat Sălajul în perioada 11-17 mai, în cadrul celei de-a doua ediţii a Taberei de Fotografie "Sălaj, Frumuseţe, Tradiţie, Poveste".

Pe parcursul unei săptămâni, fotografii au parcurs cinci trasee tematice, pentru a lua contact direct cu oameni şi locuri, cu monumente istorice sau de patrimoniu.  Astfel, au fost vizate comunităţile din Năpradea, Cheud, Vădurele şi Jibou; cele din Cehu Silvaniei, Ulciug, Mineu, Bulgari, Doba Mare şi Doba Mică; Cizer, Crasna şi Marin; Sighetu Silvaniei, Chieşd, Sălăjeni, Bocşa, Borla, Sărmăşag şi Bobota respectiv Brebi, Creaca, Jac, Păuşa şi Ciumărna.

Grupul format din Leif Alveen (Danemarca), Urs Albrecht (Elveţia), Volodimir Norba (Ucraina), Adela Lia Rusu (Oradea), Ovi D. Pop (Oradea), Bikfalvi Zsolt (Carei), Magdó István (Săcele), Both Gyula (Târgu Mureş), Cantemir Mândru (Arad) şi Felician Săteanu (Baia Mare) au vizitat şi fotografiat, printre altele, 11 biserici de lemn, trei biserici reformate, trei biserici ortodoxe şi greco-catolice, patru ateliere meşteşugăreşti şi şase colecţii etnografice. Artiştii fotografi au fost ghidaţi pe teren de o echipă formată din Laura Chirilă şi Florin Opriş – de la ADI ”Sălaj Plus”, Cristian Ovidiu Spînu – fotograf profesionist şi Mirel Matyas – fotograf amator, blogger.

Cele mai reuşite fotografii realizate cu acestă ocazie vor face obiectul unei expoziţii de fotografie ce va fi itinerată în localităţile de unde provin artiştii fotografi. De asemenea bogatul material fotografic adunat cu ocazia celor două ediţii, se va constitui într-un album de fotografie, reprezentativ pentru judeţul Sălaj.

Tabăra de Fotografie ”Sălaj. Frumuseţe, Tradiţie, Poveste” a fost organizată de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj şi Varadinum Foto Club Oradea, cu sprijinul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ”Sălaj Plus” şi sub patronajul Uniunii Internaţionale a Fotografilor (International Union of Photographers – UIP).

Vă mai recomandăm:

Fotograful care promovează locurile de poveste ale copilăriei. „Iubesc ţinutul ăsta şi îl simt ca o parte din mine“

FOTO În excursie la Castrul Roman de la Porolissum. Cât costă o vizită la cel mai nordic punct de apărare al Daciei Romane

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”