Alarmant: şoferii s-au obişnuit să urce băuţi la volan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
66 de şoferi, prinşi conducând băuţi FOTO Arhivă

Poliţiştii atrag atenţia că tot mai mulţi sălăjeni sunt prinşi că urcă la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. Iar consecinţa directă a acestor acte de inconştienţă o reprezintă accidentele pe care aceştia le provoacă.

Nu mai puţin de 66 de şoferi au fost prinşi conducând cu o alcoolemie peste limita legală, şapte dintre aceştia alegându-se şi cu dosar penal pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Statistica este cu atât mai gravă cu cât cei în cauză dovedesc ”perseverenţă” şi urcă la volan chiar şi după ce permisul le-a fost suspendat pentru alcool. Cel mai bun exemplu este cel al unui bărbat din Camăr, Ştefan B., care a fost arestat la începutul acestei luni, după ce, deşi avea permisul de conducere suspendat pentru conducere sub influenţa alcoolului, s-a urcat la volan şi a cauzat un grav accident de circulaţie, în urma căruia două persoane au fost rănite serios. Conducătorului auto i s-au recoltat probe bilogice de sânge, rezultatul evidenţiind o alcoolemie de 2,30 g/l alcool pur în sânge. Cu ocazia cercetărilor, poliţiştii au constatat că, în data de 15 februarie, B. Ştefan a mai condus un autoturism pe drumurile publice, având o alcoolemie de 1,95 g/l alcool pur în sânge. Poliţiştii au reunit cele două dosare şi au pus în mişcare acţiunea penală faţă de B. Ştefan, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană ce are o îmbibaţie alcoolică peste 0,8 g/l alcool pur în sânge, conducerea unui vehicul de către o persoană ce are permisul de conducere reţinut, vătămare corporală din culpă.


Cel mai recent caz este cel al unui bărbat din localitatea Făgetu, care a fost prins marţi, 26 august, băut la volan, cu o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul, K. Francisc, a fost depistat de poliţiştii şimleuani. În urma testării cu aparatul alcooltest , a rezultat valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Orăşenesc Şimleu Silvaniei unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o alcoolemie peste limita legală.


”Pentru a preveni evenimentele nedorite şi pentru a nu deveni victima unor astfel de infracţiuni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj vă recomandă, dragi conducători auto : dacă urcaţi la volan după ce aţi consumat alcool există riscul să vă accidentaţi, fie pe voi înşivă, fie pe cei dragi. De asemenea, există riscul de a fi sancţionaţi de poliţişti sau chiar arestaţi pentru că aţi condus în stare de ebrietate. Dacă vă duceţi la prieteni sau la cină, sau ieşiţi la masă în oraş sau pur şi simplu ieşiţi să beţi ceva este important să stabiliţi de la început ce persoană va fi şoferul pe drumul de întoarcere, care va consuma doar băuturi non-alcoolice, sau dacă aveţi la îndemână numere de telefon pentru a comanda un taxi”, este sfatul IPJ Sălaj.
 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani