Adio, alegeri parţiale locale! Comunele fără primari vor funcţiona aşa până în 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul nu va mai putea organiza alegeri parţiale în localităţile în care primarii şi-au pierdut mandatele ori consiliile locale au fost dizolvate şi nici pentru desemnarea unor noi preşedinţi de consilii judeţene acolo unde ocupanţii funcţiilor au ajuns după gratii.

Fără vreo explicaţie anume, Guvernul României a făcut în aşa fel încât nu va mai putea organiza alegeri parţiale locale până la alegerile de anul viitor. Conform Legii Electorale, ultima dată la care se pot desfăşura astfel de alegeri pentru ocuparea unor funcţii vacantate este data de 7 iunie 2015, însă pentru asta pe data de 4 mai 2015 ar fi trebuit să intre în vigoare hotărârile de guvern în baza cărora să fie organizare scrutinele. Cum aceste hotărâri nu au fost emise iar termenul de 4 mai a trecut deja, este limpede că oraşele şi comunele fără primari sau consilii locale, precum şi consiliile judeţene fără preşedinţi vor rămâne aşa până la anul.

Potrivit reprezentanţilor Autorităţii Electorale Permanente, la nivel naţional există, în acest moment, 42 de unităţi administrative rămase fără primari, şase fără consilii locale, cinci consilii judeţene fără preşedinţi, plus mai multe colegii electorale fără senatori sau deputaţi.

Judeţul Sălaj apare în această statistică doar cu situaţia de la Meseşenii de Jos, unde primarul ales şi-a pierdut mandatul, deşi ordin de încetare a mandatului a fost emis şi în cazul Primăriei Crişeni, acesta fiind comunicat, potrivit prefectului Ionel Ciunt, AEP.

Meseşenii de jos - dovada că primăriile pot funcţiona şi fără primar


Primăria Meseşenii de Jos din Sălaj funcţionează de mai bine de un an fără primar după ce edilul aflat atunci în funcţie, Sandu Bercean, a fost condamnat definitiv în aprilie 2014 la şase luni de închisoare cu executare pentru conflict de interese în formă continuată şi fals intelectual. Mai exact, Bercean a plătit cu libertatea pentru că a cumpărat, în mandatul precedent, mărfuri pentru primărie de la magazinele soţiei şi ale fiului său, dar şi pentru că şi-a angajat fiica în funcţia de consilier personal.


De la revocarea lui Sandu Bercean din funcţie, prerogativele de primar al comunei Meseşenii de Jos au fost preluate de viceprimarul Seres Arpad, care spune că, deşi îi este greu, reuşeşte să facă faţă ambelor funcţii. ”Ce este măsurat pentru doi, la unul este prea mult, aşa că sunt arhi-superocupat. Dar îmi dau silinţa şi treaba merge, chiar dacă asta înseamnă că trebuie să stau la serviciu cât este nevoie, nu doar opt ore”, declară viceprimarul  cu rol de primar.


Despre perspectiva de a merge cu acest cumul de funcţii până în 2016, Seres spune că nu este nici o surpriză pentru el. ”Pentru mine a fost clar dintotdeauna că nu vor fi alegeri parţiale anticipate. Fie ele parţiale sau generale, alegerile sunt scumpe”, a sugerat el o posibilă cauză a tergiversării organizării scrutinului.


Nici prefectul Ionel Ciunt nu vede o problemă în neorganizarea alegerilor pentru desemnarea unui nou primar al comunei sălăjene. ”Din punctul meu de vedere, lucrurile pot decurge normal şi legal la Meseşenii de Jos. Din câte ştiu eu că se întâmplă acolo, în comună continuă proiectele începute pe vremea când acolo era primar şi nu ne-au fost semnalate probleme”, spune prefectul.

Vă mai recomandăm:

Când tocmeala ia locul legii. Aleşii din Sălaj care au ajuns după gratii ori care luptă în instanţă pentru a scăpa de închisoare

Iulian Domşa - primul primar român al Zalăului şi sălăjeanul care a făcut ca judeţul să nu fie şters de comunişti de pe hartă


 

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică