7 reguli de circulaţie pe care trebuie să le ştie orice copil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii trebuie să respecte regulile de circulaţie FOTO Adevărul

Orice copil trebuie să cunoască un set minim de reguli de circulaţie care au ca scop protejarea vieţii. Atât părinţii, cât şi cadrele didactice trebuie să le explice micuţilor cât de important este să respecte aceste reguli, pentru a fi în siguranţă atunci când traversează strada, se joacă în faţa blocului ori circulă cu bicicleta.

În fiecare an au loc accidente rutiere în care sunt implicaţi copii, cauzate de traversarea neregulamentară a străzii, mersul cu bicicleta pe carosabil ori joaca micuţilor în spaţii neadecvate. Din aceste motive, poliţiştii rutieri recomandă părinţilor să le explice copiilor cât mai devreme importanţa respectării regulilor de circulaţie, care să îi ferească de accidente. Cei mici trebuie să înţeleagă că strada este un loc periculos, nicidecum un spaţiu de joacă.

Iată câteva reguli de circulaţie pentru copii pe care ni le oferă reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj şi care au rolul de a preveni implicarea celor mici în accidente.

1. Traversează strada numai prin locurile special amenajare şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje.

2. Circulă numai pe trotuare. Acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, deplasează-te numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora, dar nu în grup, ci în şir, unul câte unul

3. Dacă trecerea de pietoni este prevăzută cu semafoare, aşteaptă culoarea verde şi nu te angaja în traversarea părţii carosabile în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii.

4. În timpul călătoriei cu autoturismul, stai în scaunul auto adecvat categoriei de vârstă şi poată întotdeauna centura de siguranţa. Centura îţi poate salva viaţa în cazul unui accident de circulaţiei.

5. Coboară din maşină doar pe partea trotuarului. În felul acesta nu doar că nu îi vei încurca pe ceilalţi participanţi la trafic, dar vei fi şi în siguranţă.

6. Mergi cu bicicleta ori cu rolele pe pistele sau în zonele special amenajate şi nu uita să porţi echipament de protecţie (cotiere, genunchiere şi cască).

Vă mai recomandăm:

11 reguli de respectat când mergi cu bicicleta pe drumurile publice

Cum gestionăm furia copiilor şi de ce emoţiile lor trebuie să se consume până la capăt - sfaturile specialiştilor

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile