Vaslui: Un bărbat a murit înghețat de frig

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 50 de ani din localitatea Bălteni a fost găsit mort, aseară, pe un câmp.

Trupul său a fost găsit de un localnic care l-a văzut de la distanță cum era prăbușit pe un câmp de la marginea satului. Speriat, acesta a anunțat imediat pe șeful de la Postul de Poliție din comună. Cei care cunoșteau victima spun că ea fusese la priveghiul cuscrului său, care decedase în urmă cu două zile. Medicii de la ambulanță nu au putut face altceva decât să constate decesul, care a survenit, cel mai probabil, pe fondul consumului de alcool. Martorii spun că l-au văzut cu câteva ore înainte de a ajunge la priveghi la birtul din sat, unde a băut câteva pahare cu vin.

Bărbatul era căsătorit și muncea cu ziua pe șantier în București. El venise acasă la aflarea veștii decesului rudei sale. La fața locului a ajuns și mașina celor de la medicina legală care i-a transportat trupul neînsuflețit la morgă pentru a i se face necropsia.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort