Vaslui: Autobuze-congelator pentru mii de călători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călătorii sunt aşteptaţi la sediul Transurb (Arhivă)

Jumătate din maşinile Transurb, sociatatea de transport în comun a municipiului Vaslui, au atins deja gradul de uzură. Vasluienii care circulă cu mijloacele de transport în comun vor fi nevoiţi să îndure gerul din această iarnă în maşini vechi de peste trei decenii.

Din cele 16 autobuze ale societăţii de transport în comun jumătate sunt pe butuci. Potrivit conducerii Transurb, numărul mare de trasee şi lispa banilor sunt principalele cauze pentru care rablele vor fi folosite şi anul acesta.

„Avem 190 de plecări zilnice din gară, iar dacă am folosi doar cele 8 autobuze noi nu am putea acoperi toate traseele. Am vrut să achiziţionăm autobuze la mâna a doua, mai bune decât cele pe care le avem acum, însă nu sunt bani“, a declarat Ileana Daniel, directorul societăţii Transurb.

Dacă mijloacele de transport în comun noi au sisteme de încălzire, cele vechi sunt un adevărat coşmar atât pentru şoferi, cât mai ales pentru călători.
„Veniţi iarna să vedeţi cum este în autobuz. Dacă în mod normal prima cursă este la 3 dimineaţă, noi trebuie să fim la bază de pe la ora 1.00. Ne chinuim vreo oră să pornim maşinile, după care mai stăm vreo jumătate de oră să se încălzească motorul. Eu unul mă gândesc cu groază că vine iarna“, a spus Costică Anton, şoferul unui autobuz.

Călătorii sunt disperaţi. „Eu fac naveta de patru ani din Gura Bustei până la serviciu. Este jale iarna. Pe coridorul dintre scaune se face gheţuş, geamurile sunt îngheţate, iar de căldură nu poate fi vorba. Pot să spun că este chiar mai frig ca afară“, a spus Vasile Cimpoi, angajat la o fabrică de confecţii din oraş.

Se fac „cârpelile“ pentru iarnă

Pe traseele spre Moara Grecilor vor circula autobuze până când se va finaliza proiectul de modernizare şi extindere a liniei de troleibuz. Şefii Transurb au anunţat că vor cheltui alţi bani pentru recondiţionarea rablelor din garaj. „Acum, în prag de iarnă, am început să facem lucrările de etanşare şi să schimbăm antigelul şi uleiul de motor. Facem şi noi ce putem. Luăm ce e bun de la autobuzele date la casat şi completăm la astea care încă mai sunt în stare de funcţionare“, a spus şefa Transurb. Pentru pregătirea autobuzelor se vor cheltui în jur de 25.000 de lei.

„Chiar dacă nu rezolvăm toate problemele, măcar o mai putem lungi până când va fi finalizat proiectul liniei de troleu“, a mai adăugat Ileana Daniel.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate a dat detalii despre noul membru al familiei sale și a arătat că știe să coasă la mașină! Prințesa e talentată la croitorie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii