Vaslui: Aproximativ 4.000 de elevi dau proba la limba română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mâine, 3.967 de elevi din judeţ susţin prima probă scrisă a bacalaureatului din acest an, cea de Limba şi Literatura Română. Pentru această probă, Consiliul Naţional de Evaluare şi Examinare a elaborat un număr de 10 subiecte. Extragerea numărului variantei pentru proba de Limba şi Literatura Română nu va avea un caracter public, aceasta fiind comunicată după ieşirea elevilor din sălile de examen.

Bacul din 2010, mai dificil

Cadrele didactice vasluiene se arată pesimiste în ceea ce priveşte procentul de promovabilitate a bacalaureatului din acest an, comparativ cu anii trecuţi. Părerea profesorilor este împărtăşită şi de elevi, care se aşteaptă la o creştere a gradului de dificultate al subiectelor.

„Cele mai mari emoții le am la subiectul al treilea de la limba română, în rest nu cred că voi avea probleme. Sper ca la final să obțin o medie de peste 8 care să-mi permită să mă înscriu la o facultate cât mai bună", ne-a spus Cătălina Borș, absolventă a Liceului Teoretic „Mihai Eminescu" din Bârlad.    

 Atenţie elevi !

 Conform metodologiei afişate de Ministerul Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), intrarea în sălile de examen pentru probele scrise se face  între orele 7.30 - 8.30, pe baza actului de identitate. Candidaţii nu au voie să intre în săli cu manual, dicţionare, notiţe, însemnări, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor. Elevii nu au voie să aibă asupra lor în timpul probelor scrise niciun mijloc electronic de calcul sau de comunicare. Candidaţii pot părăsi centrul de examen cel mai devreme după o oră şi jumătate de la distribuirea subiectelor. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor pentru fiecare elev.

Cifră

5
nota minimă pe care un candidat trebuie să o obţină la fiecare probă scrisă, pentru a promova examenul de bacalaureat.

 Calendarul probelor scrise la examenul de Bacalaureat 2010:
28 iunie 2010 - Limba şi literatura română - proba E)a) - probă scrisă
29 iunie 2010 - Limba şi literatura maternă - proba E)b) - probă scrisă
30 iunie 2010 - Proba obligatorie a profilului - proba E)c) - probă scrisă
2 iulie 2010 - Proba la alegere a profilului şi specializării - proba E)d) - proba scrisă
4 iulie 2010 - Afişarea rezultatelor (până la orele 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 - 20:00)
6-7 iulie 2010 - Rezolvarea contestaţiilor
8 iulie 2010 - Afişarea rezultatelor finale

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi