Trei jandarmi din Vaslui implicaţi într-un accident, în timp ce transportau un bărbat încătuşat la audieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vaslui au fost răniţi după ce s-au răsturnat cu autospeciala de serviciu în timp ce transportau un bărbat încătuşat care, de asemenea, a fost rănit în accident.

Accidentul a avut loc pe raza comunei Zorleni, pe drumul naţional DN 24A. În timp ce se deplasau spre Bârlad, jandarmul aflat la volanul autospecialei de serviciu a pierdut controlul asupra direcţiei, iar maşina a ieşit de pe şosea, răsturnându-se pe un câmp din apropiere. 

Cei trei jandarmi aflaţi în maşină, precum şi bărbatul pe care aceştia îl preluaseară în cătuşe de la domiciliul său din localitatea Cârja, în baza unui mandat de aducere, au suferit leziuni corporale. 

”Conducătorul auto, un bărbat de 42 de ani, a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Bârlad înainte ca poliţiştii să ajungă la locul accidentului, medicii diagnosticându-l cu traumatism toraco-abdominal. Ulterior, şi ceilalţi pasageri aflaţi în maşină au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la aceeaşi unitate medicală”, au precizat cei reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Având în vedere că autoturismul era condus de un jandarm, al cărui statut este de militar, cercetările în acest caz au fost preluate de Parchetul Militar Iaşi, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dezbatere aprinsă pe internet: O ducem mai bine ca acum 10 – 20 de ani?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare