„Să fii“ sau „să fi“. Cum ne putem asigura că scriem întotdeauna corect atunci când avem de conjugat verbul „a fi“. Excepţia imperativului pozitiv
0Conjugarea verbului ”a fi” creează deseori probleme în scriere, apărând frecvent greşeli legate de „i“-ul final, la anumite moduri şi timpuri.
Regula scrierii corecte a verbului ”a fi” este foarte simplă. Sunt numai trei situaţii în care „fi” se scrie cu doi „i”:
• la modul imperativ, la forma afirmativă: Fii blând! Fii cuminte!
• la modul conjunctiv, timpul prezent, la persoana a doua singular, atât la forma afirmativă, cât şi la cea negativă: (Tu) Să fii curajos! (Tu) Să nu fii timid!
• la viitorul popular, formă vorbită – alcătuită tot cu ajutorul conjunctivului; şi în acest, caz, scrierea cu doi i are drept cauză tot prezenţa desinenţei de persoana a doua singular, atât la forma afirmativă, cât şi la cea negativă: Tu o să fii/ Tu ai să fii, respectiv: Tu nu o să fii/ Tu nu ai să fii.
Cum verificăm dacă scriem corect fii/fi
Profesorul de limba română Cristina Hanţ recomandă câteva mijloace de control simple menite a reflezele scrierii corecte a verbului ”a fi”:
Cu excepţia imperativului, mijlocul de control cel mai eficient este conjugarea verbului: dacă forma se schimbă, atunci verbul a fi se scrie cu doi i (intervine desinenţa de persoană). Iată câteva exemple: să (nu) fii cuminte - să (nu) fiu cuminte; ai să fii - am să fiu; o să fii - o să fiu.
Dacă forma nu se schimbă (a fi rămâne constantă), atunci verbul se scrie cu un singur i: vei fi – voi fi, poţi fi – pot fi, ai fi – aş fi, să fi mers, aş fi mers. Elevii trebuie să ştie că ortografierea cu doi i se poate întâlni numai la persoana a II-a singular. Doar atunci este problematic dacă verbul se scrie cu un i sau cu doi i.
Dacă verbul este la o altă persoană sau la persoana a II-a plural, el se scrie numai cu un i. Aşadar, se ortografiază întotdeauna astfel: eu aş fi, eu aş fi citit, eu voi fi, eu pot fi, eu să fi fost; el ar fi, el ar fi mers, el va fi, el poate fi, el să fi fost; noi am fi, noi am fi fost, noi vom fi, noi putem fi, noi să fi fost etc.
Imperativul are numai formă de persoana a II-a, prin urmare, nu se poate controla ortografierea prin înlocuirea cu persoana I. Regula e însă simplă: forma afirmativă se scrie cu doi i, forma negativă (alcătuită cu infinitivul) se scrie cu un singur i: Nu fi obraznic! Fii obraznic!
”Scrierea corectă a verbului a fi este greu de însuşit mai ales la clasele mici, unde se formează reflexele de scriere corectă. Sarcina învăţătorului este, din acest punct de vedere, destul de grea – să le explice elevilor care nu au cunoştinţe teoretice de gramatică felul în care funcţionează conjugarea acestui verb. Credem însă că, dacă elevii sunt obişnuiţi să argumenteze ortografierea verbului şi să utilizeze mijloacele de control, atunci vor ortografia verbul conştient, nu la întâmplare”, recomandă profesorul Cristina Hanţ.
Mai puteţi citi:
De unde vine expresia „a freca menta“