S-a terminat cu canicula! Cod galben de furtuni în toată ţara!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto meteoromania.ro

Începând de aseară, de la ora 21:00, specialiştii din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) au emis o avertizare de cod galben de furtuni valabilă în toată România. Avertizarea intră în vigoare din această seară.

Meteorologii anunţă că, în acestă perioadă, se vor semnala intensificări susţinute ale vântului, instabilitate atmosferică şi răcire accentuată.

Codul galben de furtuni  este valabil până marţi, 28 august 2012, ora 9.00.

În intervalul menţionat instabilitatea atmosferică se va accentua şi va cuprinde treptat toate regiunile, începând din nord-vestul ţării. 

Vântul va prezenta intensificări susţinute, care vor avea trecător şi aspect de vijelie, cu viteze ce vor atinge la rafală 50 - 70 km/h, iar izolat, mai ales în regiunile extracarpatice şi la munte, vor depăşi 80 km/h.

Vor fi frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi va cădea grindină.

Luni, 27 august, valorile termice vor marca o scădere accentuată faţă de zilele precedente, astfel încât temperaturile maxime vor fi uşor mai scăzute decât mediile multianuale ale lunii august, vremea devenind răcoroasă.

Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei