Primarul Vasluiului, nemulţumit de stadiul lucrărilor din centrul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma nenumăratelor plângeri şi sesizări primite de la cetăţeni, primarul Vasluiului, Vasile Pavăl, a mers personal să vadă cum decurc lucrările de modernizare în centrul oraşului.

Edilul şef al municipiului reşedinţă de judeţ a venit între munictorii care se ocupă de modernizarea Pieţei Civice a oraşului încă de la primele ore ale dimineţii.

Deşi se lucrează de zor, Vasile Pavăl s-a arătat, totuşi, nemulţumit de stadiul în care se află lucrările şi i-a cerut administratorului firmei o întâlnire.


La vederea primarului toţi muncitorii îşi găsiseră de treabă

„Nu pot spune că nu îmi place ce văd, dar se poate şi mai bine. Pornirea a fost grea aici, în centrul oraşului. Aş vrea să se mişte un pic mai repede, deoarece ne-am propus să terminăm Piaţa Civică până pe 30 mai, iar în ritmul ăsta nu vor termina", ne-a declarat primarul Pavăl.

Centrul Vasluiului, transformat în șantier

S-a dat startul la lucrările de modernizare ale Vasluiului

Harta craterelor de primăvară din Vaslui. Vezi aici care sunt străzile pline de gropi din oraş FOTO

Nemulţumirea edilului vine şi pe fondul nenumăratelor sesizări şi plângeri primite la Primărie. Foarte mulţi vasluieni s-au plâns că centrul oraşului a fost închis din cauza lucrărilor, dar că muncitorii trag chiulul, au prea multe pauze de mese, iar o parte dintre ei chiar beau alcool în timpul programului.

Vasluiul, transformat în şantier

Încă din primăvara anului trecut, municipiul Vaslui a intrat într-un proces de schimbare la faţă, graţie unui proiect care face parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU). Lucrările de asfaltare a municipiului reședință de județ au fost câștigate de firma binecunoscutului om de afaceri din Murgeni, Emil Savin.

PIDU este compus din 5 proiecte, toate finanțate cu bani europeni și care prevăd asfaltarea străzii Ștefan cel Mare, dar și a altor 14 străzi, reabilitarea zonei pietonale centrale și a iluminatului arhitectural, reabilitarea, modernizarea și extinderea infrastructurii de transport public prin crearea unui terminal intermodal, crearea unor centre de zi prin modernizarea punctelor termice Gară 2 și Ștefan cel Mare și amplasarea unor camere de supraveghere pe principala stradă a orașului și amenajarea unui centru de supraveghere.

Contractul de finanțare are o valoare totală de aproape 25 de milioane de euro.

Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli cele mai importante informații din oraș și județ.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare