Originea expresiei a umbla cu ocaua mică. Cum îi pedepsea Cuza pe negustorii care-i înşelau pe ţărani

Considerat făuritorul statului român modern, Alexandru Ioan Cuza s-a bucurat de o largă popularitate şi a rămas în memoria poporului român drept domnitorul drept şi bun.

De numele său sunt legate multe legende, unele dintre ele fiind valorificate şi în literatură. Una dintre cele mai populare legende legate de numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza este cea legată de ocaua mică, poveste ce a dat naştere şi expresiei ”a umbla cu ocaua mică”.

În vremea lui Cuza, ocaua era o unitate de măsură pentru lichide şi greutăţi, de origine arabă, folosită de poporul român din cele mai vechi timpuri. A fost introdusă pe teritoriul Europei prin filieră bizantină. Turcii o foloseau în comerţul din Principate. 

În ţara noastră fost introdusă, prin lege, în 1866.  Ocaua avea şi 7 submultipli, ce măsoară de la 200 până la 4. Fiecare dintre submultipli avea inscripţionat, pe fundul său, gramajul. Greutăţile de alamă de la un kilogram în jos puteau avea şi forma unor pahare conice, ce se puteau introduce unul în celalalt şi păstra într-o cutie

Aflând că în târguri, negustorii obişnuiau să îi păcălească pe ţărani folosind ocalele mici în locul celor mari, Cuza-Vodă obişnuia adesea să se îmbrace ca un om de rând şi să se amestece printre oameni la târguri, pentru a afla el însuşi cum sunt trataţi oamenii de rând. 

Momentele care îl suprind pe marele domnitor deghizat în negustor sunt relatate în  „Cuza Vodă în tradiţia populară”. Una dintre aceste întâmplări ar fi avut loc într-un târg din Galaţi.

După ce şi-a pus căciulă şi suman ţărănesc, Cuza a mers într-un târg, având cu el ”două putini cu lapte acru”. A căutat, deci, „ţăranul” să vândă laptele la un băcan, despre care se spunea că n-ar fi tocmai-tocmai cinstit şi că vinde cu „ocaua mică”, iar nimeni nu-l putea prinde cu înşelăciunea.

„Jupâne negustor, nu-ţi iau bani”, s-a tocmit „ţăranul” Cuza, „ci ne învoim ca la şase ocale de lapte să-mi dai o oca de untdelemn”. „Bine”, a primit negustorul, clipind vicleanr din ochi.

Cum erau pedepsiţi negustorii prinşi cu ocaua mică

Negustorul a luat de pe tejghea ocaua mare, „ocaua lui Cuza”, şi-a măsurat laptele, însă în momentul în care a trebuit să măsoare untdelemnul a scos de sub tejghea o altă oca, spunând că prima era plină cu lapte.  

 „Păi, ocaua asta-i mai mică”, a zis „ţăranul”. „Ce te pricepi tu, nepricopsitule! Ocaua-i oca şi gata!”, s-a burzuluit negustorul.

Văzând cum este înşelat de negustor, Cuza şi-a scos căciula din cap, a lepădat sumanul şi s-a arătat în tunica albastră, cu epoleţi auriţi, ca un domnitor. Neguţătorul a înlemnit, scăpând ocaua din mână. 

„Ei, negustorule, mai zici şi-acum că nu te-am prins cu ocaua mică?”. „Nu mai zic, Măria-Ta!... Iertare... milă prea bunule”. Cuza-Vodă a poruncit să-i lege de gât cele două ocale şi să-l poarte pe uliţele din Galaţi ca să afle lumea că a căutat să înşele cumpărătorii. Neguţătorul prins cu ocaua mică mergea pe uliţi, ridica ocaua mică şi striga cât îi ţinea gura: „Cu asta, nu!”. Apoi, ridica ocaua mare şi striga şi mai tare: „Cu asta, da!” 

După acelea vremuri expresia a umbla cu ocaua mică a intrat în vorbirea românilor, aceast însemnând  ”a umbla cu înşelăciuni”, ”a înşela”.