FOTO Bisericile vasluiene au fost neîncăpătoare pentru miile de credincioşi veniţi să ia Lumina Învierii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai importantă sărbătoare relgioasă de peste an a scos din case mii de vasluieni. Vremea frumoasă a făcut ca în majoritatea bisericilor din oraş slujba Învierii să se desfăşoare în altarele amenajate în aer liber.

Ca în fiecare an, credincioşii s-au îndreptat spre biserici aproape de miezul nopţii, iar după ce au Lumina Sfântă, mulţi dintre ei s-au îndreptat spre cimitir pentru a aprinde lumânări la morminte sau spre case, pentru a împărtăşi bucuria Învierii, alături de cei dragi.

Cea mai aglomerată biserică s-a dovedit a fi Adormirea Maicii Domnului, lăcaşul de cult din centrul oraşului. Aici, peste 2500 de persoane au participat la Slujba oficiată de un sobor de preoţi condus de Vasile Pârcâlabu, fostul protopop al Vasluiului. Pentru că şi curtea bisericii a devenit neîncăpătoare, zeci de credincioşi au asistat la slujbă, pe lângă garduri.
La Biserica Sfântul Ioan, deşi lucrările de reabilitare s-au finalizat, slujba de Înviere a fost oficiată tot în aer liber, iar după ce preoţii au împărţit Lumina, ceremonia religioasă a continuat în interiorul ansablului construit lângă biserică.
Şi Biserica Sfântul Nicolae a fost neîncâpâtoare pentru sutele de credincioşi, la miezul nopţii soborul de preoţi împărţind Lumina din altarul ridicat lângă lăcaşul de cult.

La rândul lor, credincioşii catolici au împărtăşit bucuria Învierii Domnului la Biserica Catolică Sfântul Petru şi Paul din oraş, zeci de credincioşi fiind prezenţi la slujba.

După miezul nopţii, marea de oameni s-a mutat în cimitirul Eternitatea, unde vasluienii au aprins lumânări la mormintele celor dragi şi au dat de pomană ouă roşii, cozonac şi vin, sfinţite la slujba de Înviere. Nelipsiţi au fost şi cerşetorii care au făcut slalom printre morminte pentru a-şi umple sacoşele.
 

Citeşte şi:

Scrisoarea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, cu ocazia Sărbătorii Învierii Domnului

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie