FOTO Ambasadorul Cehiei în România, în vizită la Vaslui. Jiri Sitler a rămas impresionat de Cuţile Domneşti ale lui Ştefan cel Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În periplul său prin judeţele Moldovei, ambasadorul Cehiei la Bucureşti a făcut o vizită şi în municipiul Vaslui, ocazie cu care a făcut cunoştinţă şi cu viitorul obiectiv cu care două firme din ţara sa le va realiza în parteneriat cu autorităţile locale vasluiene.

Astfel, Jiri Sitler a răspuns la iniţiativa adresată de primăria Vaslui pentru a vedea, în mod special, Curţile Domneşti ale fostului domnitor al Moldovei, Ştefan cel Mare, un proiect care va fi finalizat în toamna acestui an. 

Concret, spaţiul verde din acest obiectiv va fi amenajat prin intermediul unor colaborări cu două firme din Cehia, respectiv o pepinieră şi o firmă de peisagistică. Cu această ocazie, oficialul ceh a văzut cu ochii lui în ce stadiul este lucrarea, cum arată prima biserică din Vaslui construită de Ştefan cel Mare, dar a făcut cunoştinţă şi cu bucatele tradiţionale. 

Cu acest prilej, ambasadorul Cehiei în România a plantat primul copăcel din tot spaţiul pe care cele două firme din ţara sa trebuie să le înverzească. 

„Am venit acum, în timp ce lucrările se desfăşoară din plin, dar voi veni şi la încheierea lor. Sunt curios şi eu cum va arăta acest obiectiv de o importanţă istorică pentru români, dar mai ales pentru vasluieni. Mă bucur că am fost invitat şi vreau să îi mulţumesc primarului Vasluiului. Pot spune că aveţi un oraş frumos, cu un parc pe care nu îl găseşti în multe locuri din Europa“, a declarat Jiri Sitler, ambasadorul Cehiei.

În vizita sa prin Vaslui, oficialul a mai vizitat Şcoala numărul 3, Muzeul Judeţean, parcul Copou, iar spre seară a participat la un concert susţinut de Filarmonica de Stat „Moldova“ din Iaşi. 

Citeşte şi:

Curţile Domneşti ale lui Ştefan cel Mare, atracţie pentru turiştii care vin la Vaslui

FOTO Parcul Copou din Vaslui, unul dintre cele mai frumoase parcuri din ţară

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”