Fiul femeii care organiza adunări religioase pe ascuns, un adolescent de 15 ani, confirmat cu COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou caz COVID-19, al treilea, a fost confirmat în satul Racoviţa, din comuna vasluiană Gârceni, acolo unde membrii unui cult religios au organizat adunări confesionale încălcând interdicţiile impuse de autorităţi. Cel de-al treilea pacient este chiar fiul femeii care coordona activitatea cultului pe plan local, şi ea infectată cu noul coronavirus.

Autorităţile sanitare din Vaslui sunt în alertă, un focar de COVID-19 conturându-se într-una dintre localitatăţile cele mai izolate din nordul judeţului: satul Racoviţa, comuna Gârceni. Un adolescent de 15 ani a fost confirmat pozitiv la COVID-19, ridicând bilanţul la trei îmbolnăviri la nivelul comunităţii locale, respectiv 15 cazuri înregistrate la nivel de judeţ.

Ultimul caz de îmbolnăvire este chiar fiul şefei cultului religios din sat, care în perioada 24-27 martie, a participat  la adunări religioase, organizate ad-hop la locuinţele membrilor confesiunii. Băiatul de 15 ani a fost transportat la spitalul din Bârlad, unitate-suport pentru pacienţii COVID-19 din judeţul Vaslui. Tot acolo sunt internate şi mama acestuia, dar şi prima pacientă depistată pozitiv, o femeie de 40 de ani. Aceasta din urmă se află internată la Terapie Intensivă în stare critică.

Potrivit autorităţilor locale din Gârceni şi alţi membri ai cultului au început să prezinte simptome de boală (febră, dureri de cap) solicitând să fie testaţi pentru COVID-19.

”Oamenii aceştia, într-un final, şi-au dat seama de prostia pe care au făcut-o, dar, din păcate, efectele se văd. Ei spun că nu au realizat că se poate întâmpla ceva grav. Nu au realizat riscurile. Nu au fost adunări foarte mari, cum se întâmplă ce obicei, ci adunări de 10-15 persoane, suficient cât, iată, să avem cazuri de îmbolnăvire. S-a luat măsura izolării la domiciliu, în mod preventiv, a tuturor membrilor cultului, fie că au participat sau nu la adunări. Le-am atras atenţia să respecte aceste măsuri, să nu facă mai mult rău decât s-a făcut deja. Ţin legătura în permanenţă cu consilierul local care locuieşte acolo în Racoviţa, iar din informaţiile primite oamenii respectă interdicţiile”, a precizat Sorin Scutelnicu, primarul comunei Gârceni. 

Situaţia de la Gârceni este cu atât mai gravă cu cât femeia care coordonează activitatea cultului religios este dependentă de dializă, iar în această perioadă (până la confirmarea bolii) a efectuat două şedinţe de dializă la centrul din municipiul Vaslui. Patru bolnavi (din alte localităţi), care au intrat în contact cu aceasta, fiind transportaţi cu aceeaşi ambulanţă, au fost testaţi şi internaţi preventiv la spitalul din Bârlad. 

Reamintim că principala pistă pe care merg autorităţile sanitare în ancheta epidemiologică, declanşată în acest caz, este că noul coronavirus ar fi fost adus în sat de un grup de muncitori din Suceava care au ajutat la lucrările de construcţie la o casă de rugăciune a cultului religios.

Potrivit autorităţilor locale, muncitorii suceveni au fost în satul Racoviţa în perioada 19-20 martie. Ulterior, în perioada 24-27 martie, membrii cultului religios din satul Racoviţa au organizat adunări de rugăciune. Acestea aveau loc la domiciliile membrilor cultului, fără ştirea autorităţilor.  

Pe lângă izolarea la domiciliu a tuturor membrilor cultului,  aceeaşi măsură a fost dispusă şi în cazul viceprimarului comunei, dar şi al celor doi poliţişti din comună. Pe 23 martie, soţul femeii de 40 de ani a participat, alături de alţi beneficiari ai Legii 416, la lucrări de igienizare a drumurilor din comună. Izolat la domiciliul este şi echipajul de la Serviciul de Ambulanţă Vaslui care a intervenit la caz. 

Mai multe pentru tine:
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile