Femeie de 46 de ani, condusă la spital în urma unei tentative de suicid, a dispărut după ce a fost externată în aceeaşi zi, pe propria semnătură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie de 46 de ani din localitatea vasluiană Giurcani a dispărut sâmbătă, 26 noiembrie, la doar câteva ore după ce a fost transportată la spitalul din Bârlad cu o ambulanţă, în urma unei tentative de suicid. Femeia, cunoscută cu afecţiuni psihice a fost externată de medici ”pe propria semnătură”.

Pacienta care ingerase hipoclorit a ajuns în Compartimentul de Primiri Urgenţe al spitalului bârlădean, în jurul orei 11.00, unde a rămas pentru investigaţii medicale. După aproximativ trei ore, când membrii familiei s-au întors după ea, nu au mai găsit-o.

Membrii familiei susţin că echipajul de la ambulanţă nu le-a permis să o însoţească pe femeia de 46 de ani până la spitalul din Bârlad. Astfel că după ce femeia a fost preluată de ambulanţă, nora acesteia a plecat spre Bârlad cu un alt mijloc de transport însă când a ajuns la spital pacienta fusese deja externată.

”Pacienta a fos adusă în Compartimentul de Primire al Urgenţelor în jurul orei 11. A fost consultată de medicul de gardă, i s-au recoltat analize, însă nu punea probleme, nu prezenta arsuri. A primit tratament potrivit protocolului, ulterior solicitând externarea pe propria semnătură. Medicul de gardă a permis externarea, având în vedere că femeia era orienta spaţio-temporal, era coerentă în discuţie. De multe ori familiile confundă boala psihică cu lipsa discernământului. În cazul de faţă, dacă aparţinătorii aveau documente care să ateste că pacienta nu are discernământ trebuiau să le prezinte echipajului de la Ambulanţă şi, în mod cert, li s-ar fi permis să o însoţească. Nu ştim ce recomandări avea pacienta de la medicul psihiatru curant, dacă există vreun document referitor la eventuala lipsă a discernământului. Atât timp cât medicul nu are documente în acest sens, nu se poate opune externării, dacă pacientul, a cărui stare de sănătate nu pune probleme, o solicită”, a declarat Adrian Gheorghiu, purtătorul de cuvânt al Spitalului ”Elena Beldiman” Bârlad.

Rudele femeii din Giurcani o caută neîncetat de sâmbătă după amiază. Pentru că nu au reuşit să dea de urma acesteia, au cerut ajutorul Poliţiei. 

”La Poliţia Bârlad a fost depusă o plângere cu privire la dispariţia femeii. Sunt efectuate cerecetări pentru identificarea acesteia” a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Loredana David.

Mai multe pentru tine:
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%