Femeia din Vaslui dispărută în urmă cu o săptămână a fost găsită moartă în apropierea unui complex comercial, cu telefonul funcţional lângă ea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Margareta Durcan

Margareta Durcan (64 ani) a fost descoperită decedată după patru zile de la dispariţie, în apropierea complexului comercial din zona Kaufland Vaslui. Femeia nu a fost localizată mai devreme de poliţişti, deşi telefonul i-a fost găsit funcţional lângă ea.

 Pe 14 mai, dimineaţa, Margareta Durcan a plecat de la domiciliul ei din Vaslui, iar dispariţia acesteia a fost sesizată imediat de soţul femeii. Întreaga familie a făcut căutări prin oraş, având în vedere că femeia de 64 de ani era bolnavă, suferea de dureri atroce de oase, şi se deplasa foarte greu. 

Fiica femeii a povestit că lunea trecută tatăl ei a mers să îşi ia pensia. A întrebat soţia dacă nu merge şi ea, însă femeia a refuzat spunându-i că este obosită, deoarece toată noaptea nu dormise din cauza durerilor.

La scurt timp după plecarea soţului, Margareta Durcan a plecat şi ea de acasa. ”Noi bănuim că s-ar fi dus dupã el. Însă nu s-au întâlnit. Am sunat-o, am vãzut că nu îmi răspunde şi l-am sunat pe tata. «Lasă că vorbim când ajung eu acasã», mi-a spus. Când a ajuns, nu era. Am intrat în panică, am început să o căutăm, pentru că la telefon nu răspundea, iar ea nu obisnuia să facă lucruri de genul acesta”, a povestit fiica femeii.

Având în vedere că telefonul femeii încă suna, familia a solicitat poliţiştilor să încerce localizarea acesteia după telefonul mobil, însă li s-a comunicat că pentru acest lucru trebuie respectaţi anumiţi paşi procedurali.

După patru zile de la dispariţie, vineri, 18 mai, Margareta Durcan a fost descoperită fără viaţă în apropierea complexului comercial din zona Kaufland de către un echipaj de Poliţie. Trupul femeii era parţial căzut în canalul colector din apropierea şoselei. Telefonul i-a fost găsit funcţional pe malul apei.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Doliu la Curtea Spaniei. Chiar înainte de Crăciun, Regina Sofia e complet neconsolată
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV