De ce nu va ajunge la puşcărie nepotul care şi-a ucis bunica cu 49 de lovituri de cuţit - decizia judecătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Bacu

Tânărul de 20 de ani din Vaslui care în luna februarie şi-a ucis cu un sadism ieşit din comun bunica, o cunoscută învăţătoare din suburbia Gura Bustei, nu va ajunge la închisoare.

 În urma expertizei medico-legală, medicii psigiatri şi cei legişti au stabilit că tânărul nu are discernământ asupra faptelor sale, fiind diagnosticat cu afecţiuni psihice grave, motiv pentru care el nu va răspunde penal pentru faptele sale. În aceste condiţii, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au solicitat judecătorilor internarea medicală obligatorie a tânărului într-un spital de maximă siguranţă. 

Judecătorii au admis cererea şi au dispus internarea criminalului la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Masuri de Siguranţă Padureni Grajduri, din judeţul Iaşi, ”până la însănătoşire sau până la ameliorarea stării de sănătate care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii”. Tânărul a fost transportat sub escorta poliţiştilor de la Secţia de Psihiatrie a spitalului din Vaslui, acolo unde a fost internat pentru efectuarea expertizei, la spitalul din Grajduri. 

Crima care a îngrozit comunitatea locală din Vaslui a avut loc pe 24 februarie. Medicii legişti au stabilit, în urma efectuării necropsiei, că învăţătoarea Marinica Vintilă a avut parte de o moarte deosebit de violentă. Potrivit anchetatorilor, victima a fost omorâtă cu 49 de lovituri de cuţit.  

În urma cercetărilor, s-a stabilit că nepotul a ucis-o pe bătrână şi a dormit cu cadavrul bunicii în casă timp de două zile. Tragedia a fost descoperită după ce vecinul care o mai ajuta pe învăţătoarea Vintilă la treburile gospodăreşti a mers la bătrână pentru a vedea dacă nu are nevoie de ajutor. Nepotul l-a întâmpinat şi a invocat că bunica sa este la cumpărături.

Vestea l-a mirat pe vecin, având în vedere că femeia se deplasa destul de greu. Bănuind că ceva este în neregulă, bărbatul a anunţat o vecină şi împreună s-au decis să sune la 112. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au descoperit-o pe bătrâna de 78 de ani, în pat, acoperită cu o plapumă. Senin, nepotul le-a declarat poliţiştilor că el este cel care a omorât-o.

Tânărul de 20 de ani era elev la seral la un liceu din Vaslui, era crescut de bunica sa, o fostă învăţătoare, mama fiind plecată la muncă în Suedia. Deşi era cunoscut cu afecţiuni psihice, vecinii din suburbia Gura Bustei, din Vaslui, acolo unde locuia învăţătoarea Marinică Vintilă, povestesc că tânărul se comporta normal, însă atunci când nu îşi lua medicaţia avea anumite tulburări de comportament.

Apropiaţii bănuiesc că tânărul nu îşi lua medicamentele în ultima perioadă. Acesta devenise agresiv pe reţelele de socializare, acolo unde scria numai în limba engleză. În postările din ultimele luni, tânărul îşi blama tatăl, pe care îl numea ”un tată fals”, dar şi alte rude pe care le numea ”violatori”, ”pedofili”. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele