Cum scapă nepedepsiţi huliganii-ninja, după ce au atacat cu săbiile un echipaj medical. Asistentul şi şoferul au alergat pe câmpuri, prin întuneric

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii vasluieni i-au identificat pe cei trei bărbaţi care duminică noaptea au atacat cu săbiile şi bâtele un echipaj de la Ambulanţă. Asistentul medical şi şoferul au scăpat cu fuga, dar nu vor să depună plângere.

Trei bărbaţi de etnie romă din localitatea Negreşti (judeţul Vaslui) au atacat cu săbiile şi bâtele echipajul Ambulanţei pe care o solicitaseră. Totul s-a întâmplat în noaptea de duminică spre luni. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, agresorii sunt trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 37 de ani. Aceştia au fost audiaţi marţi de poliţişti, însă deocamdată nu pot fi traşi la răspundere, pentru că echipajul medical nu doreşte să depună plângere împotriva lor.

Poliţiştii din Negreşti au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare, respectiv loviri şi alte violenţe. Pentru ambele fapte este necesară plângerea prealabilă pentru punerea în mişcare a acţiunii penale. „Cele două persoane care au făcut parte din echipajul medical au fost audiate de poliţişti, însă au declarat nu doresc să depună plângere împotriva persoanelor respective“, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Managerul Serviciului de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Vaslui a precizat că i-a încurajat pe cei doi angajaţi să depună plângere împotriva persoanelor care i-au atacat duminică noapte. „Evident, nu pot să îi oblig. Nu este prima dată când avem probleme cu oamenii care locuiesc în acel cartier, însă este prima dată când lucrurile au escaladat atât de grav. Probabil colegilor noştri le este frică, pentru că locuiesc în aceeaşi localitate cu agresorii. Este o comunitate mică, au copii, se gândesc la siguranţa lor“, a declarat Mihaela Corduneanu, managerul SAJ Vaslui.

Supăraţi pe întrebările dispecerei

Incidentul în care a fost implicat echipajul SAJ Vaslui s-a petrecut într-un cartier rău famat din oraşul Negreşti, în momentul în care intervenea în cazul unei adolescente de 16 ani, care prezenta o hemoragie.

Rudele adolescentei s-au arătat extrem de deranjate de întrebările specifice în caz de urgenţă, adresate la telefon, de către dispecerul de serviciu. Reprezentanţii SAJ Vaslui au precizat că au adresat mai multe întrebări pentru a se asigura că este o urgenţă reală, având în vedere că, în aceeaşi seară, un alt echipaj medical a străbătut 60 de kilometri pentru a ajunge la o solicitare în nordul judeţului, care s-a dovedi a fi o farsă. În momentul în care au ajuns la locul solicitării, rudele tinerei i-au agresat pe asistentul şi şoferul maşinii de ambulanţă, crezând că în ambulanţă se află şi asistenta care le-a adresat întrebările când au sunat la 112.

„Când au ajuns la locuinţa pacientei, rudele au sărit cu iataganele la echipajul medical, căutând-o în ambulanţă pe femeia din dispecerat care a cerut amănunte despre starea adolescentei. În acel moment, asistentul aflat în autosanitară a reuşit să iasă pe uşa din spate şi a fugit, la fel ca şi ambulanţierul aflat la volan, cei doi abandonând maşina de serviciu“, a declarat medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.

Prin întuneric, pe câmp

Asistentul medical şi şoferul ambulanţei au alergat aproape trei kilometri pe jos de frică să nu fie ajunşi de atacatori. Fiind întuneric, şoferul ambulanţei şi-a pierdut ochelarii de vedere pe câmp. Echipajul medical a alertat colegii din dispecerat, cerând sprijinul Poliţiei şi al Jandarmeriei. Însoţit de forţele de ordine, echipajul medical revenit la locuinţa adolescentei, pe care au preluat-o cu ambulanţa şi au transportat-o la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.

De asemenea, şi aistentul medical implicat în incident a rămas internat în spital în momentul în care a transportat-o pe adolescentă la Spitalul Judeţean de Urgenţă, în condiţiile în care a suferit un puseu de tensiune arterială.

Tânăra de 16 ani a fost internată la Secţia Obstetrică Ginecologie, medicii constatând că suferise un avort spontan. A doua zi, deşi starea de sănătate era încă gravă, a fugit din spital, fără acordul medicilor. Ea a declarat cadrelor medicale că mai are acasă un copil de şase luni. Unul dintre agresorii echipajului de la Ambulanţă este concubinul tinerei.

Mai multe pentru tine:
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile