Cum să faci bani din închisoare. Trei deţinuţi încarceraţi la Penitenciarul din Iaşi au reuşit să înşele o femeie prin metoda „accidentul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Escrocii au sunat din închisoare FOTO: Adevărul

În ciuda mediatizării, uneori, excesive a cazurilor acestui tip de înşelăciune, încă mai sunt persoane care cad în plasa infractorilor prin metoda „accidentul“. Ultima victimă a fost o femeie care a apucat să le dea pungaşilor suma de 30.000 de lei.

Fapta a fost comisă în luna august a acesti an, când o femeie  din municipiul Vaslui a fost contactată pe telefonul fix de către o persoană de sex masculin, care plângea şi a afirmat că este fiul ei, plecat în străinătate. Imediat a intervenit un alt bărbat, care s-a recomandat ca fiind avocatul fiului. Acesta i-a comunicat femeii faptul că fiul său a accidentat grav o persoană şi este nevoie să achite contravaloare serviciilor medicale pentru victimă. Femeia a primit instrucţiuni de a preda suma de 30.000 lei unor persoane care se vor prezenta la locuinţa ei, iar în scurt timp acest lucru s-a şi întâmplat.

Ulterior, după ce a luat legătura cu fiul său, a aflat faptul că acesta nu a fost implicat într-un accident, fapt pentru care a depus plângere la poliţie cu privire la cele întâmplate. 

În urma investigaţiilor făcute, poliţiştii vasluieni au stabilit că principalii suspecţi sunt trei deţinuţi închişi la Penitenciarul de Maximă Sigurnaţă din Iaşi. „În baza sesizării au fost efectuate cercetări, iar în ziua de 21.11.2013, în baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Vaslui, poliţiştii de investigaţii criminale, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi au efectuat o percheziţie în una din camerele de detenţie. Au fost ridicate în vederea efectuării de cercetări 4 telefoane mobile, 33 de cartele telefonice şi 3 încărcătoare realizate artizanal, bunuri folosite la comiterea infracţiunilor de înşelăciune“, ne-a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţelui  Vaslui.

Numai în acest an, peste 70 de vasluieni care au fost înşelaţi prin această metodă au sesizat Poliţia. 

Citeşte şi:

Metoda „accidentul“, o modă printre infractorii din judeţul Vaslui

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%