Cum fentează legea edilii declaraţi incompatibili şi continuă să gestioneze treburile comunităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gelu Pecheanu (stânga) şi Maricel Gâfu (dreapta) au fost numiţi administratorii comunelor după ce au fost demişi

Doi primari PSD din Vaslui, demişi din funcţie după ce au fost declaraţi incompatibili de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI), continuă să ţină frâiele comunităţilor locale graţie unor posturi de conducere oferite ca răsplată pentru pierderea mandatului.

În urmă cu câteva zile, prefectul judeţului Vaslui a semnat ordinul privind demiterea primarului comunei Pogana, Maricel Gîfu (PSD), urmare a unei hotărâri pronunţate la sfârşitul anului trecut de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

Primarul din Pogana a pierdut atunci definitiv procesul cu Agenţia Naţională de Integritate care l-a declarat incompatibil. Maricel Gîfu a ajuns în atenţia opiniei publice în toamna anului 2018, când a organizat nunta fiicei sale în curtea şcolii din sat, dărmând gardul pentru a monta un cort uriaş şi folosind sălile de clasă pe post de bucătărie. 

Gîfu însă a fost declarat incompatibil, după ce inspectorii ANI au descoperit că acesta a ocupat funcţia de primar concomitent cu cea de membru în Consiliul de Administraţie al şcolii (lucru interzis de lege) şi a avut contract ca agent de asigurări la societatea Omniasig în timpul exercitarii funcţiei de primar. În faţa judecătorilor, Gîfu a invocat că, de fapt, cât a fost primar nu a încheiat poliţie de asigurare decât pentru familia sa. Apărarea nu a fost însuşită de instanţă, având în vedere că societatea de asigurări l-a plătit pe primarul-agent de asigurari pentru serviciile prestate.

Urmare a demiterii lui Gîfu, la conducerea Primăriei Pogana a fost numit un primar interimar, în persoana viceprimarului comunei. Mutarea a fost una de faţadă, pentru că, după ce Prefectura Vaslui a trimis adresa privind demiterea primarului, la Pogana a fost convocată de îndată o şedinţă a Consilului Local (CL) având pe ordinea de zi numirea primarului demis în funcţia de administrator al comunei. Hotărârea CL a trecut fără probleme la vot, PSD având majoritate. Astfel, deşi demis, Marcel Gâfu continuă, de facto, să ţină frâiele comunei. Soluţia găsită de PSD la Pogana nu este una singulară.

Acelaşi artificiu a fost folosit şi în cazul primarului comunei Drânceni, Gelu Pecheanu. Acesta a fost declarat incompatibil şi demis din funcţie la începutul anului 2019. Şi în acest caz, viceprimarul comunei a devenit primar interimar, funcţie ocupată doar pentru asigurarea formalităţilor legală, Gelu Pecheanu fiind numit administratorul comunei. 

Deşi demis de un an, Pecheanu continuă să reprezinte comuna ca şi când ar fi primar, acesta apărând în spaţiul public, lăsându-l în umbră pe edilul interimar. Pecheanu a fost nelipsit de la întâlnirea pe care fostul premier a avut-o la Vaslui cu primarii din judeţ, fiind unul dintre cei mai vocali reprezentant de unitate administrativ teritorială la respectiva şedinţă.

Între timp, Gelu Pecheanu este judecat în două dosare în care este acuzat de fraude cu fonduri europene. Recent, Pecheanu a declarat în presa locală din Vaslui că la următoarele alegeri locale fiul său (şi el inculpat în dosar) va fi candidatul PSD pentru următoarele alegerile locale, invocând că ar fi ajuns la această decizie în urma consultării comunităţii locale.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului