Criminalul în serie care a ucis patru femei luate la autostop, de negăsit de 17 ani. Ce pistă nouă urmăresc anchetatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arestarea unui şofer de TIR român în Germania, acuzat că a violat şi ucis două femei, a trezit atenţia autorităţilor judiciare din România care, de 17 ani, încearcă să descopere cine a omorât patru femei din judeţul Vaslui în circumstanţe asemănătoare.

Cătălin Ciolpan (40 de ani), un şofer de TIR originar din Huşi, judeţul Vaslui, a fost arestat în această vară de autorităţile germane, fiind acuzat că a violat şi ucis două femei: o tânără de naţionalitate germană şi o studentă din Franţa aflată la studii în Austria. 

Cele două tinere au fost atacate în timp ce făceau jogging, fiind ucise cu o bară metalică de la camion. Arma crimei i-a ajutat pe poliţişti să-l identifice, iar probele ADN l-au indicat ca fiind autorul celor două crime.

Prima crimă a avut loc pe 11 ianuarie 2014 în Kufstein, Austria, iar a doua în noiembrie 2016, într-o zona viticolă, de lângă oraşul Endingen, din sud-vestul Germaniei. În ambele cazuri, anchetatorii au declarat că au de-a face cu un maniac sexual. 

Modul de operare al şoferului de tir i-a alertat pe procurorii din Vaslui care instrumentează ”dosarul autostopistelor”, aşa cum este denumită cauza în care se investighează moartea celor patru femei. Şi asta cu atât mai mult cu cât cadavrul ultimei victime a fost descoperit într-o pădure din apropiere de Huşi.

În plus, în tinereţe, Cătălin Ciolpan (foto dreapta) ar fi desfăşurat activităţi de transport de lemne.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au declanşat o serie de verificări şi aşteaptă confruntarea probelor ADN. 

Patru femei au fost ucise şi abandonate în pădurile din judeţul Vaslui, între anii 2000 şi 2004. Marcela Tomozei (29 ani), Maria Bîru (46 ani), Safta Ciubotaru (30 ani) şi Mioara Anuţa Manea (29 ani) sunt victimele în dreptul cărora apare „autor necunoscut“. Primele trei femei au fost ucise în anul 2000, după ce au urcat în maşini de ocazie în zona Fabricii de Rulmenţi Bârlad. Mioarei Manea i-a fost curmată viaţa patru ani mai târziu, tot după ce a urcat într-o maşină oprită la autostop la ieşirea din municipiul Vaslui.

Procurorii au stabilit despre criminal că îşi strangula sau sugruma victimele, iar ulterior le abandona cadavrele în păduri. Mobilul crimei, cred anchetatorii, a fost jaful, în toate cele patru cazuri bunurile de valoare nemaifiind găsite. Nu a fost exclusă nici varianta agresiunilor sexuale, având în vedere că toate cadavrele au fost descoperite parţial dezbrăcate, însă această ipoteză nu a putut fi confirmată oficial niciodată.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”