Condamnarea unui fost politician care a provocat un accident şi a abandonat victima. Firma de asigurare obligată să achite familiei victimei 76.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constantin Bobei, fost consilier local PRM al municipiului Bârlad, timp de două mandate, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Iaşi pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului. Sentinţa pronunţată de instanţa ieşeană vine după şase ani de anchetă şi procese.

Constantin Bobei a fost trimis în judecată, fiind acuzat că pe 24 februarie 2013 a accidentat un bătrân pe un drum judeţean 243, pe raza localităţii Iezer din comuna Puieşti. Nu a anunţat accidentul la Poliţie şi nici nu a sunat la 112 pentru a se acorda ajutor victimei. 

A invocat că bătrânul de 85 de ani, deşi se simţea rău a dorit să meargă acasă. Bobei l-a condus cu autoturismul o parte din drum spre casă, după care a lăsat pe marginea drumului deoarece nu mai putea înainta cu autoturismul, drum fiind impracticabil.

A doua zi, bătrânul de 85 de ani a fost găsit mort pe marginea drumului. Necropsia avea să evidenţieze mai multe leziuni grave, produse în urma accidentului, care au condus la deces. Analizele de laborator au indicat că victima nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Cu toate acestea, judecătorii au reţinut în sarcina bătrânului 40% din vina producerii accidentului, deoarece se deplasa pe partea carosabilă şi nu ar fi reacţionat la claxonul pe care conducătorul auto a invocat că l-ar fi folosit. De altfel, în faţa judecătorilor, Bobei a avut o atitudine oscilantă, nuanţându-şi declaraţiile în încercarea de a se disculpa.

Atât judecătorii instanţei de fond, cât şi cei ai Curţii de Apel Iaşi au stabilit condamnarea lui Constantin Bobei la 3 ani de închisoare cu suspendare. Circumstanţele persoane au cântărit semnificativ în stabilirea pedepsei, judecătorii apreciind că tragedia s-a produs pe fonul unei interpretări gresite a situaţiei ivite în trafic.

”Cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă la stabilirea cuantumului pedepsei instanţa va avea în vedere conţinutul faptei şi modalitatea culpei, rezultatul tragic decurgând dintr-o greşeală în analiza situaţiei din trafic, va avea în vedere că evenimentul a avut urmări emoţionale vădite asupra acestuia, astfel cum instanţa a constatat în cursul judecăţii, indiferent de poziţia sa procesuală şi importanţa contribuţiei victimei la producerea accidentului, ca circumstanţă atenuantă facultativă. Instanţa va ţine seama şi de vârsta inculpatului, de interesul pe care l-a manifestat pentru proces, de lipsa antecedentelor penale şi a datelor care ar putea justifica presupunerea că inculpatul este un şofer în general indisciplinat sau care să îşi asume riscuri în mod inutil”, au invocat judecătorii în motivarea sentinţei.

Referitor la infracţiunea de părăsirea locului accidentului, instanţa a apreciat că inculpatul nu a conştientizat importanţa respectării normelor legale referitoare la circulaţia rutieră pe drumurile publice.

Odată cu pronunţarea sentinţei, judecătorii au dispus obligarea societăţii la care era asigurat Constantin Bobei, să achite celor trei copii şi doi nepoţi ai victimei suma de 76.000 de euro, cu titlul de despăgubiri morale.

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%