Concordia Chiajna-FC Vaslui 1-1. Gabi Balint: „Nu înţeleg ce se întâmplă!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FC Vaslui nu a reuşit decât un egal cu ocupanta locului 15 în clasamentul Ligii I, în deplasarea de la Chiajna, deşi elevii lui Balint au condus la pauză cu 1-0.

Vasluiul a început bina partida şi în minutul 14 Antal trece în cont prima ocazie a meciului cu o lovitură de cap respinsă în corner de poratul Niţă. Oaspeţii au replicat şi ei prin două şuturi expediate peste poarta lui Cerniausckas, în minutele 21 şi 22. Peste doar 5 minute, Antal pătrunde pe partea dreaptă, şutează puternic, goalkeeper-ul gazdelor respinge în faţă, iar Buhăescu reuşeşte să înscrie pentru 1-0.

Repriza a doua îi găseşte în atac tot pe vasluieni care irosesc majorarea avantajului prin Varela, cel care şutează peste poartă singur cu portarul. Gazdele profită de retragerea elevilor lui Balint în apărare, iar Welington egalează, după o lansare a acestuia pe un contraatac. Antal a avut ocazia să îşi pună în avantaj echipa, însă şutul său este respins în corner de portarul Niţă. Ultima ocazie importantă aparţine celor de la Chiajna, care în ultimul minut de prelungire erau cât pe ce să înscrie prina acelai Welington a cărui lovitură de cap este prinsă de Cerniauskas.

„Am avut o primă repriză mai bună, însă în partea a doua a jocului nu ştiu ce s-a întâmplatt. Nu reuşim să marcăm. Există un moment psihologic peste care nu putem trece. Nu înţeleg ce se întâmplă! Jucătorii stau supăraţi! Cred că ar trebui să vorbim de fiecare meci în parte, nu de Europa League“, a declarat Gabi Balint, după meci, la Dolce Sport. 

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele