Cine este Marian Enache, viitor judecător la Curtea Constituţională. A avut dosar de reţea, pierdut în arhivele Securităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatul României a decis numirea deputatului Marian Enache în funcţia de judecător la Curtea Constituţională. Fost avocat de Vaslui şi unul dintre emanaţii Revoluţiei din 1989, Enache are trei mandate de parlamentar şi a fost membru în patru partide politice. A intrat în Parlament în 1990, din partea FSN, fiind unul dintre consilierii lui Ion Iliescu, iar ultimul mandat l-a obţinut din partea partidului lui Gabriel Oprea, UNPR.

Dincolo de traseul politic, principala controversă legată de Marian Enache (62 de ani) este legătura acestuia cu Securitatea. CNSAS precizează că Marian Enache a avut dosar de reţea, însă acesta nu s-a păstrat în arhivă: ”În baza notei de constatare nr. S/DI/I/585, din data de 23.03.2009, întocmită de către Direcţia de Specialitate, din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în care se regăsesc următoarele elemente: SRI a comunicat că domnul Enache Marian figurează cu dosar F.R. (fond reţea) 7259/Vaslui, dar dosarul nu s-a păstrat în arhivă”. Precizările CNSAS pot fi citite aici

În lipsa documentelor, membrilor CNSAS nu le-a rămas decât să constate că nu există dovezi care să ateste calitatea de colaborator sau lucrător al fostei Securităţi, în sensul legii.

Traseul lui Marian Enache: FSN, PDSR ApR, PC, UNPR

Fostul avocat vasluian a ajuns parlamentar în primul Legislativ de după Revoluţia din 1989, ales pe listele FSN, unde a ocupat funcţia de vicepreşedinte. Marian Enache a fost unul dintre liderii manifestărilor de la Vaslui în perioada Revoluţiei din 1989. 

După cei doi ani petrecuţi în Parlament, timp în care a deţinut şi funcţia de vicepreşedinte al Adunării Deputaţilor, Enache a ajuns consilier prezidenţial pentru probleme juridice al fostului preşedinte Ion Iliescu, iar în 1993 a fost numit ambasador al României în Republica Moldova. În 1996, Marian Enache a intrat din nou în Parlament, pe listele PDSR, însă, un an mai târziu, odată cu înfiinţarea Alianţei pentru România (ApR), a fost ales vicepreşedintele formaţiunii conduse de Teodor Meleşcanu.

În 2008, Marian Enache a trecut în tabăra lui Dan Voiculescu, la Partidul Conservator. În 2012, obţinut un nou mandat de deputat, de această dată pe listele partidului fostului vicepremier, Gabriel Oprea. A demisionat din UNPR în luna martie, rămânând neafiliat politic până la desemnarea sa ca judecător al Curţii Constituţionale. Pe 28 iunie şi-a înaintat demisia din funcţia de deputat. 

Contestat de PNL

Marian Enache a fost numit judecător al Curţii constituţionale, în ciuda opoziţiei PNL, primind 80 de voturi „pentru“ şi doar 37 „împotrivă“. Iniţial, Comisia Juridică i-a invalidat candidatura, deoarece nu avea în dosar scrisoarea de recomandare a unui grup parlamentar, aşa cum cere legea. PSD a trecut peste decizia senatorilor jurişti, iar procedura a fost reluată. 

În urma noii audieri, Enache a primit aviz favorabil, cu 6 voturi pentru şi 5 împotrivă, şi candidatura sa va fi supusă votului din plen. Senatorii PNL au sesizat Curtea Constituţională în privinţa numirii lui Marian Enache în funcţia de judecator CCR din partea Senatului motivând sesizarea de neconstituţionalitate prin faptul că acesta nu a avut susţinerea unui grup parlamentar. Curtea Constituţională a respins în urmă cu două zile sesizarea PNL. Marian Enache va prelua mandatul de judecător la Curtea Constituţională pe 13 iulie.

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile