Bătăuşii de la London Pub cercetaţi în stare liberate, sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi agresori reţinuţi au fost duşi la audieri cu propunere de arestare

Doi dintre tinerii implicaţi în bătaia care a avut loc duminică noaptea în faţa unui bar din Vaslui au fost reţinuţi, iar poliţiştii cer arestarea lor pentru 30 de zile.

UPDATE Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui au respins propunerea poliţiştilor privind prezentarea în faţa instanţei a celor doi agresori, cu propunerea de arestare preventivă, dispunând cercetarea în stare de libertate a celor doi tineri.

Ştire iniţială: În vârstă de 17, respectiv 20 ani, cei doi agresori au fost prezentaţi în această dimineaţă la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, unde sunt audiaţi şi la această oră. Poliţiştii cer arestarea preventivă a lui Mistreanu Matei şi a lui Cătălin Rotaru, însă procurorii urmnează să decidă dacă vor fi prezentaţi în faţa instanţei cu propunere de arestare. Alături de cei doi, alţi patru tineri sunt cercetaţi în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.

Tinerii, cunoscuţi drept "gruparea sportivilor", sunt acuzaţi că au snopit în bătaie un tânăr de 38 ani, în faţa London Pub Vaslui. 

Agresiunea a fost surprinsă de camerele de supraveghere, imaginile arătând brutalitatea cu care au atacat "sportivii" cei doi bărbaţi ieşiţi din London Pub.

   

Mai multe pentru tine:
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate