Arestat pentru viol asupra unui bărbat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 26 de ani din oraşul Negreşti a fost arestat preventiv după ce a violat un alt bărbat în vârstă de 40 de ani.

Potrivit poliţiştilor, în seara de 3 mai, victima a invitat suspectul la domiciliul său unde, împreună şi cu tatăl acesteia, s-au apucat de băut.

Cei trei bărbaţi au consumat băuturi alcoolice până noaptea târziu, iar la un moment dat, tatăl victimei s-a retras într-o cameră alăturată unde a adormit.

După câteva zeci de minute, suspectul a profitat de starea în care se afla cel care l-a invitat la un pahar şi a început să îl ia la bătaie.În acelaşi timp a întreţinut raporturi sexuale cu acesta.

La un moment dat, victima a strigat după ajutor la tatăl său care a auzit totul şi, când a intrat în cameră, suspectul a luat-o la fugă abandonându-şi încălţămintea şi tricoul cu care era îmbrăcat.

A doua zi dimineaţă, partea vătămată s-a prezentat la Poliţia Negreşti unde a reclamat cele întâmplate.

„Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ieri a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, respectiv Judecătoria Vaslui cu propunerea de arestare preventivă", ne-a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Judecătoria Vaslui a emis pe numele lui bărbatului de 26 de ani mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile.

Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare