A confundat medicamentele cu bomboanele, iar acum se zbate între viaţă şi moarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un băieţel în vârstă de 6 ani din localitatea vasluiană Mânzaţi, comuna Ibăneşti, a ajuns în stare critică la Spitalul municipal de Urgenţă „Elena Beldiman" din Bârlad după ce a înghiţit un pumn de medicamente.

Micuţul a ajuns în comă la unitatea spitalicească bârlădeană, rudele sale povestind medicilor că a închiţit aproape  toată cutia de medicamente.

Bebeluşi intoxicaţi cu nitriţi

Băieţelul a fost internat în comă de gradul III, iar medicii erau extrem de rezervaţi în privinţa şanselor sale de supravieţuire.

Bebeluş opărit cu cafea din neglijenţa mamei, transportat cu elicopterul la Iaşi

„Pacientul a fost hidratat intravenos pentru a fi curăţat. În primă fază, el a răspuns favorabil tratamentului, însă este prea devreme să ne pronunţăm în privinţa şanselor sale de a scăpa", a declarat Gabriela Daniş, directorul medical al spitalului bârlădean.

Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli cele mai importante informații din oraș și județ.

Mai multe pentru tine:
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €