Turnu Severin: Trei localități din Clisură ar putea rămâne în beznă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorul financiar al CEZ, Daniel Răduț

Firma care deține linia de înaltă tensiune din zonă amenință că va sista furnizarea curentului

Peste 2000 de locuitori din trei sate de pe Clisura Dunării ar putea rămâne în beznă din cauza unor neînțelegeri între CEZ Distribuție și o firmă privată – Camand Impex SRL,  care este proprietarul liniei de înaltă tensiune din zona respectivă. Vizate sunt localitățile Șvinița, Eibenthal și Baia Nouă.  Neînțelegerile dintre cei doi operatori economici pleacă de la preț. Reprezentanții CEZ susțin că proprietarul amenință că va dezafecta această linie, în cazul în care nu ajung la înțelegere asupra prețului. „Le-am solicitat actele de proprietate ca să știm și noi cu cine discutăm și abia în luna septembrie ne-au trimis documentele. La un moment dat, au venit să discute cu noi reprezentanții unei firme din Eforie Sud, Cartier Latin, un sereleu de plajă, care spuneau că ei sunt proprietarii acestei linii, după care a revenit Camand. De un an se discută cumpărarea, dar dumnealor solicită un preț de 10 ori mai mare față de cel de achiziționare. Vă rugăm să nu mai faceți presiuni că dezafectați linia și să cădem la înțelegere asupra unui termen”, a declarat directorul financiar de la CEZ Distribuție, Daniel Răduț, în cadrul unei întâlniri mediate de Consiliul Județean și Prefectura Mehedinți.  De cealaltă parte, reprezentantul firmei Camand Impex, George Harbuzan, spune că prețul solicitat este unul just. „Noi am cumpărat linia electrică la pachet cu mina de la Baia Nouă. Nu avem în obiectul de activitate al firmei distribuția de energie electrică și din acest motiv vrem să o vindem. Oricum chiar dacă suntem proprietarii acesteia nu ne putem folosi de ea. Cât privește prețul cerut de noi, nu mi se pare să fie unul mare”, a spus Harbuzan.

Consiliul Județean ia atitudine

Dincolo de aspectul strict comercial dintre cele două firme, autoritățile județului sunt însă îngrijorate de implicațiile sociale. „Vă atrag atenția că vă puneți în cap organele statului. Este o problemă de siguranță națională până la urmă, nu puteți dezafecta o linie și să lăsați niște oameni fără energie electrică”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Andi Nodiț.



Șvinița ar rămâne și fără apă

La fel de îngrijorat este și primarul din Șvinița, Nicolae Curici: „Ar fi un dezastru pentru noi să rămânem fără curent. Asta ar însemna practic să rămânem și fără apă potabilă pentru că pompele care aliemntează cu apă localitatea sunt alimentate cu energie electrică”

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul