Turnu Severin: Spațiile comerciale ridică piața imobiliară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spațiile comerciale, vedetele agențiilor imobiliare

Prețul chiriilor a scăzut, iar interesul este în creștere față de anul trecut. Și închirierea sau vânzarea apartamentelor au început să se dezmorțească. Agențiile imobiliare au din ce în ce mai mulți clienți.

Dacă anul trecut se plângeau de lipsa clienților, anul acesta majoritatea managerilor agențiilor imobiliare din Severin susțin că interesul este într-o creștere evidentă. Chiriile, dar și prețurile de vânzare a apartamentelor au scăzut cu până la 30 de procente față de anul trecut, astfel că interesul cumpărătorilor a început să crească.

„Mă declar mulțumit de tranzacțiile pe care le-am efectuat până acum. Este o creștere vizibilă față de anul trecut, iar lucrurile merg spre mai bine. După părerea mea, în luna martie, piața imobiliară s-a relansat, dar e nevoie ca prețurile să mai scadă puțin, sau măcar să nu crească”, ne-a spus Cătălin Golobină, proprietarul agenției „Kat Imobiliare”.

Oferta vedetă a agențiilor e reprezentată de spațiile comerciale, foarte căutate în ultima perioadă. „Vreau să închiriez un spațiu în zona centrală, am văzut că prețurile sunt destul de bune. Totuși, mi-aș dori să fie și mai mici, pentru că e o perioadă grea pentru toată lumea. Anul trecut n-aș fi putut să mă gândesc la o asemenea investiție”, ne-a spus Mircea Goniciu, un potențial cumpărător.

Pentru că cererea este mare,  spațiile comerciale sunt singurele la care prețul s-a păstrat la același nivel cu cel de anul trecut. Proprietarii unor astfel de spații țin cu dinții de preț, încurajați și de interesul în continuă creștere existent pe piață.

Mulți doritori de afaceri în Centru
În cazul spațiilor comerciale, cele mai căutate sunt cele mai scumpe. Cererea pentru zona centrală s-a dublat față de 2009, semn că afaceriștii își doresc un loc în cele mai circulate zone ale orașului, unde chiria poate ajunge și la 3000 de euro pe lună.

Garsonierele și apartamentele cu două camere, în special în zona Crihala, o zonă unde prețurile sunt mai accesibile, sunt și ele la mare căutare. În acest an, o garsonieră s-a vândut cu circa 90.000 de lei, în timp ce pentru un apartament cu două camere s-au plătit între 100.000 și 160.000 de lei.


Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil