Turnu Severin: Mihaela Ilie, pictoriţa olimpică la spaniolă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

S-a clasat a doua la olimpiada naţională de spaniolă şi studiază câteva ore pe zi pentru a fi cea mai bună.

Mihaela este o elevă conştiincioasă, căreia îi place să facă lucrurile ca „la carte”.

Prima olimpiadă la care a luat parte a fost olimpiada de matematică din clasa a V-a, unde nu a luat nici un premiu.

 Apoi a urmat olimpiada de istorie din clasa a X-a, unde a luat premiul trei şi mai apoi cea de  limba română.

 Dacă participarea la aceste concursuri nu i-au adus mari satisfacţii, nu acelaşi lucru îl putem spune despre limba spaniolă pentru care a făcut o pasiune încă din clasa a VII-a.

 A descoperit înclinaţia pentru această limbă în numeroasele sale călătorii în Spania.

Pentru că la şcoală nu beneficiază de ore de limbă spaniolă, Mihaela a decis să o înveţe în particular, iar după mai bine de trei ani de pregătire au apărut şi rezultatele.

„Anul acesta am participat pentru prima dată la olimpiada de spaniolă, unde la faza judeţeană am luat locul întâi, iar la naţională am obţinut locul doi, rezultate care nu pot decât să mă bucure. ” ne-a spus Mihaela.

Pentru tânără spaniola nu este o limbă uşoară, considerând că are multe dificultăţi în materie de gramatică.

Cu toate acestea tânăra alocă în fiecare zi câte două, trei ore studiului acestei limbi.

 „Oameni ar trebui să aibe stimă pentru această limbă, care aparţine unei ţări cu o istorie frumoasă şi nu ar trebui să o privim atât de superficial. Cultura spaniolă o depăşeşte cu mult pe a noastră” ne-a spus tânăra.

Cu toate că o mare parte din timpul său liber îl alocă studiului limbii romanice, Mihaela îşi mai face timp şi pentru pictură, o altă pasiune pe care şi-a descoperit-o la o vârstă destul de fragedă.

A participat la numeroase concursuri organizate de Palatul Copiilor din Drobeta Turnu Severin, în urma cărora a obţinut numeroase premii.

” Particip la concursul de desen Dumitru Gheaţă, organizat în fiecare an de Palatul copiilor, din clasa aV-a. De mică mi-a plăcut să pictez şi să desenez” ne-a mărturisit tânăra.

Este o elevă model şi apreciată de toţi profesorii. Înainte de fiecare olimpiadă sau concurs se pregăteşte intens.

Este foarte ambiţioasă şi vrea ca întotdeauna să fie bine pregătită indiferent de concursul la care participă.

Considerând că tot mai mulţi elevi sunt interesaţi de limbile romanice, tânăra îţi doreşte ca italiana, portugheza, spaniola să se studieze mai mult şi la şcoală.

Pe viitor îşi doreşte să urmeze în cursurile unei facultăţi din Spania, iar în ceea ce priveşte cariera îşi doreşte un job legat de limbile străine.


ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI:
Cum vezi tu tânăra generaţie de azi?
Despre noi, tinerii, se spune că suntem o generaţie derutată. Eu sunt de părere că nu ar trebui să generalizăm acest lucru. Sunt convinsă că exostă şi tineri care ştiu încotro se îndreaptă

Cum îţi petreci timpul liber?
Îmi place să citesc foarte mult. Ori de câte ori am ocazia, îmi face o plăcere deosebită să vizitez muzee. De asemenea, mă plimb cu prietenii în aer liber.

Ce-i place?
La oameni apreciez în general optimismul. Cred că un om optimist vede lumea din jurul său altfel şi o face să să fie diferită. De asemenea îmi plac oamenii de încredere şi care ştiu să se facă plăcuţi.

Ce nu-i place?
Detest prejudecăţile, în sensul că ştiu că fiecare om le are pe ale lui, dar nu ar trebui să privim oamenii doar prin ceea ce fac. De asemenea nu-mi plac oameni pesimişti şi tendinţa unora de a nu duce la sfârşit ceea ce au început.


 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!